GALERIE FOTO: Școala „Duiliu Zamfirescu” Focșani, prima în care elevii au putut da examenul B1-Cambridge

0
2082

          Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” Focșani este prima unitate de învățământ din Focșani care a organizat pentru elevii de gimnaziu examenul B1-Cambridge. Mai mulți elevi de gimnaziu au avut posibilitatea vineri, 16 noiembrie, să-și testeze cunoștințele de limbă engleză, în cadrul examenului  B1 Preliminary for Schools. Inițiativa a aparținut concucerii unității școlare și în special profesoarei de limba engleză Iulia Prescornițoiu.

          „Este încă o dată o oportunitate în a reconfirma performanța școlii noastre la toate disciplinele. Pot spune cu mândrie că suntem gazda unor cursuri renumite atât pentru elevii din ciclul primar, și mă refer aici la Centrul de Excelență la limba română și matematică, cât și pentru elevii de gimnaziu, care doresc să obțină Diplomă de studii de limbă franceză DELF. Începând din acest an școlar venim și în întâmpinarea elevilor care doresc să obțină Certificatul Cambridge. Fiindcă educația de calitate este rezultatul unui efort colectiv al cadrelor didactice, consider că fiecare contribuie individual asupra imaginii de ansamblu a instituției școlare. În acest sens, felicit pe toți colegii mei pentru efort și implicare, o felicit pe doamna profesor Prescornițoiu și doresc mult succes elevilor”, ne-a declarat director adjunct, profesor Liliana-Alina Agherghinei.

          Candidații au susținut proba scrisă a examenului pe laptop-uri, iar în cadrul probei orale, examinatorii le-au testat capacitatea de interacțiune. La finalul probelor, elevii au primit cadou din partea organizatorilor punguțe cu dulciuri. „Astăzi organizăm într-o premieră la Focșani examenul B1 Preliminary for Schools. Cred că este prima dată când se organizează în Focșani un astfel de examen, susținut pe laptop-urile care au fost aduse de noi. Astfel, elevii Școlii Gimnaziale Duiliu Zamfirescu vor profita de noua tehnologie, mulțumită doamnei profesoare de limba engleză, Iulia Prescornițoiu, care le-a facilitat elevilor această variantă de susținere a examenului. A fost decizia dumneaei, o decizie curajoasă, pentru care o felicităm. Examenul constă în patru probe. Testăm abilitatea candidaților de a recepta mesajul scris/auditiv, copiii trebuie să răspundă la un email al unui coleg/prieten, apoi o scrisoare/eseu. O altă parte este proba de vorbire, în care elevilor le sunt așezate în față imagini și ei trebuie să le descrie. În momentul în care le descriu, noi ca examinatori suntem atenți dacă folosesc prepozițiile corect, dacă pun totul într-un context. O altă sarcină este cea în care li se dă o temă, iar ei trebuie să aleagă din mai multe elemente expuse pe cele pe care le consideră cele mai indicate pentru tema respectivă. Examenele Cambridge sunt singurele examene care testează interacțiunea socială. Noi sperăm ca acești elevi să studieze în afară, dar să se întoarcă în țară. Aș vrea să-i mulțumesc domnului director Petrică Moraru și doamnei director adjunct, pentru că ne-au facilitat accesul în oraș. Am inițiat un proiect pilot, prin care ne dorim  să aducem companiile mari să-i ajute pe candidați. Astăzi este prima dată când oferim  candidaților un mic dar și sunt sigur că după stresul examenului le va prinde foarte bine. Ne dorim să sprijinim educația în felul acesta”, ne-a declarat Cătălin Bădănău, manager al Centrului European de Examinare Cambridge din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here