Clubul Attila din Focșani va fi închis, după aproape 22 de ani de existență. Florin Florea, președintele clubului, și Veneția Florea pun astfel punct unui capitol important din viața lor, dar și din viața multor focșăneni care au găsit la Clubul Attila un loc unde au înțeles că mișcarea înseamnă sănătate, unde au socializat și au legat prietenii. Tristul anunț a venit pe pagina de Facebook a Clubului: „De pe data de 1 decembrie, Clubul Attila își va închide porțile. Până atunci, programele de aerobic vor fi ținute de Veneția după următorul program, începând de luni, 12 noiembrie: de la 10:00 la 11:00 și după amiază de la 18:30 la 19:30. Sala de forță va fi deschisă de la ora 10:00 până la ora 20:00 de luni până vineri. Cotizațiile valabile până pe data de 7 decembrie se vor compensa prin saune, programe în sala de cardio sau forță. În rest, cine dorește să facă antrenament până în decembrie va plăti la antrenament. Mulțumim pentru înțelegere și colaborare…”.
Într-un mesaj video emoționant, Florin Florea le mulțumește celor care au fost alături de Club și speră că va fi cineva interesat să continue munca sa și a mamei sale. De altfel, Veneția Florea are același mesaj: „Timp de peste 20 de ani, am căutat să respectăm pe toți cei care au frecventat clubul Attila. A venit însă un moment în care nu mai putem continua activitatea. Am dori pentru toți cei care ne-au rămas alături și care ar vrea să lucreze în continuare, să găsim pe cineva care să preia Clubul și să ducă mai departe activitatea noastră sau să cumpere aparatele pe care le deținem și care ar putea fi folosite în continuare. Așteptăm oferte la telefon 0729.122.332”.
Președintele clubului Attila, Florin Florea, rememora anul trecut, perioada de început: „Pe data de 27 mai 1997 se înființa Asociația de Culturism Clubul sportiv Attila. Asta a fost prima denumire. Clubul a pornit destul de greu, cei care mi-au fost aproape la vremea respectivă știu, într-un subsol de bloc comunist, cu o scară pe care coboram vertical. Cel mai complicat lucru a fost să spargem aerisiri, pentru că nu exista posibilitate de ventilație. Un grup de puștani entuziaști, am hotărât să mișcăm lucrurile și am reușit în 1993, pentru prima dată, să facem o sală de sport, cu aparate improvizate, cu un set de discuri, pe care le confecționam la atelierul liceului numărul 1 și ni se părea că suntem bogați, după ce am avut primul set complet. Era mare lucru, iar aparatura pe care o vedeți astăzi în sală o vedeam doar în filme, nu se putea găsi nici măcar în magazine. În 1997, în primăvară, am hotărât să mișcăm lucrurile și să ne înființăm și legal. N-a fost atât de simplu, pentru simplul motiv că la vremea respectivă asociațiile erau gândite nu pentru a face sport, ci pentru a înmatricula mașini.
Am fost în situația în care ne-am dus cu actele la Tribunalul Vrancea, iar acolo ni s-a spus că avem nevoie de aviz de la minister. Cu un pic de ajutor din partea sportivilor de talie pe care-i mai cunoșteam, am obținut de la domnul Emeric Ienei, care era la vremea respectivă ministru secretar de stat, acea semnătură de care aveam nevoie pentru a înainta actele spre judecată. A fost o premieră în Vrancea, când ne-am întors, toată lumea ne-a întrebat dacă nu cumva sunt false, că nu mai obținuse nimeni până atunci”.
Tot atunci, el își exprima speranța ca „ușor, ușor, generațiile care vin să înțeleagă diferența între o viață sedentară, petrecută în fața calculatorului sau cu telefonul în mână, stând pe facebook, și acea oră și jumătate sau două ore de mișcare care chiar fac o diferență enormă, după vârsta de 40 de ani. Ceea ce reușești să acumulezi undeva până-n 20-25 de ani, nu se mai poate obține după aceea. Și atunci, dacă la 14-15 ani se intră în sală, se obține o zestre cu care reușești să-ți duci zilele până la finalul vieții, mergând eventual la 80 de ani, fără baston”.
