Sute de focșăneni au luat cu asalt, ieri, primul restaurant McDonald’s deschis în municipiu. Deschiderea oficială a avut loc dimineață, în prezența conducerii companiei care deține franciza McDonald’s în România. Pregătirile pentru deschiderea restaurantului McDonald’s au început de acum un an de zile. „Aducem pentru clienții noștri din Focșani cele mai bune standarde de calitate, servire și curățenie. Este un restaurant modern, un restaurant actual care îmbină în mod fericit tehnologia și tradiția. Restaurantul din Focșani beneficiază de toate inovațiile McDonald`s, fie că este vorba de tehnologie, fie că este vorba de produse noi, fie că vorbim de un colț deosebit-Mc Cafe, de casele de marcat autonome, unde clienții pot face comanda singuri. Toate comenzile sunt preparate pe loc, este un efort extraordinar de intens în spate”, a spus Daniel Boaje, director general McDonald’s în România.
Acesta a precizat că locația din Focșani a fost urmărită de foarte mult timp iar spațiul a fost preluat pentru 20 de ani. „Evaluarea unei locații începe cu orașul, evaluarea potențialului economic, a puterii de cumpărare și evaluarea trendului în dezvoltare a localității pe termen lung. Contractul este pe 20 de ani. Credem în oraș, este o zonă într-o poziție cu trafic semnificativ și foarte aproape de centrul orașului și zonele rezidențiale. Credem foarte mult în potențialul locației”, a precizat Daniel Boaje. Echipa restaurantului din Focșani numără 65 de oameni. Este un restaurant cu cameră de petreceri pentru copii, loc de joacă. „Este un restaurant tradițional pentru familie, punem la dispoziția familiilor tot ceea ce au nevoie ca să se simtă bine. Avem cel mai performant serviciu de drive, am făcut o tradiție dintr-o promoție – servit în 90 de secunde din momentul în care dai comanda. Acesta este standardul McDonald’s”, a spus Daniel Boaje.
Prezent la Focșani, Melo Hili, CEO Hili Ventures și președinte Premier Capital, care deține franciza McDonald’s, a anunțat că vor fi investiți 55 milioane de euro în extinderea rețelei de restaurante McDonald’s în România, până în 2021. Efortul este de a acoperi teritoriul României cu restaurante McDonald’s, într-un ritm de 7-8 restaurante pe an. Premier Capital operează restaurante în Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. „Premier Restaurants România, partenerul pentru dezvoltarea McDonald’s în România, continuă procesul de expansiune și deschide al 74-lea restaurant McDonald’s din țară. Noul restaurant, cu o suprafață de 929 de metri pătrați, a fost inaugurat în urma unei investiții de 4,9 milioane de lei și are o echipă de 65 de angajați pregătită să întâmpine clienții cu multe zâmbete și surprize frumoase. Restaurantul din Focșani dispune de 75 de locuri în interior, 64 de locuri pe terasă, o cameră pentru petreceri tematice sau aniversări și își primește clienții într-o atmosferă familiară cu un design modern”, se arată într-un comunicat de presă. Cu ocazia deschiderii, precizează sursa citată, „McDonald’s întâmpină clienții cu o ofertă valabilă în perioada 12-14 noiembrie: fiecare produs Big Mac, McChicken, porție de cartofi sau cafea McCafé tall este însoțit de un al doilea produs din partea casei”.