Scenarii şi materiale de arhivă utilizate în filmul „The Wizard of Oz”, scoase la licitaţie

0
24
The original handwritten first draft script for the film "The Wizard of Oz" going up for auction, is seen in this image released by Profiles in History in Los Angeles, California, U.S., on November 7, 2018. Courtesy of Profiles in History/Handout via REUTERS ATTENTION EDITORS - THIS IMAGE HAS BEEN SUPPLIED BY A THIRD PARTY. NO RESALES. NO ARCHIVES.

Mai multe proiecte de scenariu ale filmului „The Wizard of Oz” şi alte materiale de arhivă folosite în pelicula din 1939, estimate la 1,2 milioane de dolari, vor fi scoase la vânzare în cadrul unei licitaţii ce va avea loc în luna decembrie, relatează Reuters. Reprezentanţii casei de licitaţii Profiles in History au anunţat joi că patru scenarii scrise de Noel Langley pentru acest film clasic vor fi puse în vânzare. Noel Langley, care a murit în 1980, a fost unul dintre cei 12 scenarişti care au lucrat la adaptarea pentru marele ecran a cărţii pentru copii omonime, scrisă de L. Frank Baum, care a ajutat-o pe actriţa Judy Garland să devină celebră şi i-a adus acestei pelicule statutul de film clasic.

Primele trei proiecte originale de scenariu scrise de Noel Langley, datate între 5 aprilie 1938 şi 14 mai 1938, vor fi puse în vânzare alături de al patrulea proiect de scenariu, scris de Florence Ryerson şi Edgar Allen Woolf, dar şi de un al cincilea proiect, scris de Noel Langley în august 1938. „Este cel mai important manuscris individual din istoria Hollywood-ului”, a declarat Brian Chanes, directorul departamentului de consignaţie din cadrul casei Profiles of History.

Brian Chanes consideră că cele 150 de pagini şi note manuscrise reprezintă „geneza filmului ‘The Wizard of Oz'”, ilustrând dezvoltarea şi modificările operate de la primul proiect de scenariu şi până la versiunea finală a acestuia. Un lot de 16 fotografii ce prezintă efecte speciale utilizate în film, inclusiv tornada care o transportă pe Dorothy din Kansas până în tărâmul magic Oz, va fi scos de asemenea la vânzare. Aceste arhive sunt scoase la licitaţie de un colecţionar privat anonim, care a cumpărat obiectele de la un cunoscut colecţionar din Los Angeles, Forrest J. Ackerman, în prezent decedat.

Obiectele au fost estimate la o valoare totală cuprinsă între 800.000 şi 1,2 milioane de dolari şi vor fi propuse spre vânzare în cadrul unei licitaţii ce va avea loc la Los Angeles în perioada 11-14 decembrie. Noel Langley, Florence Ryerson şi Edgar Allan Woolf au fost recunoscuţi drept scenarişti ai filmului atunci când pelicula a fost lansată în 1939, însă mai mulţi alţi scenarişti nu au primit acest statut oficial, deşi au avut contribuţii la scrierea scenariului lungmetrajului. Filmul „The Wizard of Oz” a câştigat două premii Oscar – pentru cea mai bună coloană sonoră şi cel mai bun cântec original – şi a devenit unul dintre cele mai renumite musicaluri din istoria industriei de la Hollywood. În 1989, acest lungmetraj a devenit unul dintre primele filme ce au fost incluse spre conservare în National Film Registry.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here