Fotbal, Superliga Altdorf Tehnik – Cu trei etape înainte de final, doar Gugeștiul și Mărășeștiul au locurile de play-off asigurate!

0
239

În Superliga Altdorf Tehnik au mai rămas de disputat trei etape și doar două formații și-au asigurat locurile în play-off. În grupa A, ACS Mausoleul Mărășești a arătat că înfrângerea de la Homocea din etapa a șasea a fost un accident de parcurs și și-a surclasat adversara de duminică, FCM Adjud, cu un sec 7-0, care a pus între ea și următoarele două clasate 8 puncte. Mărășeștiul nu mai poate fi detronată de pe primul loc în următoarele trei etape. Situația este similară în grupa C, unde Victoria Gugești a câștigat și al șaptelea meci și are maximum de puncte – 18, care îi asigură primul loc. În ambele grupe, va fi o dispută echilibrată – și interesantă – pentru celelalte locuri care duc în grupa care va da, la primăvară, campioana Vrancei. În grupa B, primele două clasate, Cîrligele și Năneștiul au câte 12 puncte, dar Sportul Ciorăști, cu 6 puncte și un joc mai puțin, le poate depăși, pentru că are un program mai favorabil. Oricum cred că B va fi grupa care va da trei calificate în play-off.

 

Rezultatele etapei trecute și clasamentele

Grupa A

ACS Homocea – Trotușul Ruginești 3-3; ACS Mausoleul Mărășești – FCM Adjud 7-0; FC Panciu – CS Jariștea 8-0.

Clasament: 1. ACS Mausoleul Mărășești – 18 puncte; 2. FC Panciu -10 puncte; 3. FCM Adjud – 10 puncte; 4. ACS Homocea – 8 puncte; 5. Trotușul Ruginești – 7 puncte; 8. CS Jariștea – 7 puncte.

Grupa B

Dinamo Tătăranu – Voința Cîrligele 1-5; Tractorul Nănești – Victoria Bordeasca 5-4

Clasament: 1. Victoria Cîrligele – 12 puncte; Tractorul Nănești – 12 puncte; 3. Sportul Ciorăști – șase puncte (un joc mai puțin): 4. Dinamo Tătăranu – 6 puncte (un joc mai puțin); 5. Victoria Bordeasca – 6 puncte.

Grupa C

Voința Răstoaca – Victoria Gugești 2-0; CSC Dumbrăveni – Săgeata Biliești 3-0.

Clasament: 1. Victoria Gugești – 18 puncte; 2. Unirea Țifești – 9 puncte (un joc mai puțin); 3. CSC Dumbrăveni – 7 puncte; 4. Voința Răstoaca – 6 puncte (un joc mai puțin); 5. Săgeata Biliești – 1 punct.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here