ULTIMA ORĂ! Bărbat prins în flagrant la furt de biciclete, reținut de polițiștii focșăneni

0
1399

La data de 07 noiembrie a.c., ora 23.50, polițiștii din cadrul Poliției mun. Focșani, cu ocazia desfășurării unor activități specifice, au depistat un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din com. Cotești, jud. Vrancea, care avea asupra lui 3 biciclete.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Focșani, s-a stabilit faptul că în seara zilei de 07.11. a.c., în jurul orelor 18.00, bărbatul, în timp ce se deplasa pe strada 1 Decembrie 1918, ar fi sustras o bicicletă din fața unei frizerii aflate la parterul unui bloc, care nu era asigurată, iar în jurul orelor 19.30, ar fi sustras o altă bicicletă, din fața unui supermarket de pe b-dul. Brăilei, care era asigurată cu lanț și lacăt de suportul special pentru biciclete.

Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea probării activității infracționale a acestuia și luării măsurilor legale ce se impun.

În cauză s-a dispus luarea măsurii preventive de reținere pentru o perioadă de 24 de ore iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, cu propuneri legale.

Biroul de presă al IPJ Vrancea

8 noiembrie 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here