Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

ANCOM adoptă tarifele pentru accesul pe proprietatea publică deţinută de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a dezbătut şi adoptat, împreună cu industria, în şedinţa Consiliului Consultativ de miercuri, tarifele maxime care pot fi percepute operatorilor de reţele de comunicaţii electronice pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică. „Prin decizia de astăzi, urmărim reducerea decalajului digital dintre mediul rural şi cel urban. În multe situaţii, după intrarea în vigoare a noii reglementări ANCOM, tarifele de acces pe proprietatea publică vor fi zero, ceea ce va duce la reducerea costurilor cu extinderea reţelelor de comunicaţii. Am creat astfel premisele pentru încurajarea investiţiilor în infrastructura necesară furnizării serviciilor de acces la internet în bandă largă, contribuind la creşterea conectivităţii, cu impact pozitiv asupra dezvoltării economice”, a declarat vicepreşedintele ANCOM, Eduard Lovin.

Potrivit unui comunicat al ANCOM, remis AGERPRES, tarifele adoptate miercuri vor fi percepute de instituţiile publice, inclusiv autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, precum şi de orice alte entităţi care exercită dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale şi care nu deţin infrastructuri prin care să furnizeze utilităţi publice sau servicii de transport. Tarifele vor fi achitate de furnizorii de reţele de comunicaţii electronice interesaţi să obţină acces la imobilele deţinute de instituţiile publice sau entităţile menţionate.

Tarifele de acces pe proprietăţi publice trebuie să fie justificate şi proporţionale cu afectarea imobilului respectiv, urmând să aibă în vedere şi beneficiile tangibile şi intangibile. Tarifele sunt raportate la anumite elemente de reţea şi de infrastructură fizică ce urmează a fi instalate pe, deasupra, în sau sub anumite imobile proprietate publică, ţinând cont de valoarea folosinţei bunurilor afectate, cu respectarea principiilor transparenţei, obiectivităţii şi nediscriminării.

Pentru stabilirea categoriilor de prejudicii directe şi certe s-a luat în calcul un cumul de factori, cum ar fi gradul de utilizare şi uzură a imobilului, perioadele de timp necesare pentru efectuarea lucrărilor de instalare, întreţinere, înlocuire ori mutare a reţelelor de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură fizică necesare susţinerii acestora, perioadele de timp pentru care se solicită amplasarea, precum şi caracteristicile fizice şi funcţionale ale echipamentelor.

Prin decizia adoptată împreună cu părţile interesate au fost stabilite tarifele maxime pozitive pentru 48 de tipuri de acces. De asemenea, decizia prevede că tariful pentru exercitarea dreptului de acces la elemente de infrastructură ca antene, cabinete, camere tehnice, camere de tragere, conducte, staţii de bază, stâlpi, piloni, turnuri, alte echipamente şi infrastructuri fizice suport, precum şi pentru cablurile şi cutiile pentru care se exercită un alt tip de acces decât cel prevăzut în anexa deciziei nu poate depăşi valoarea de zero lei. Decizia privind tarifele maxime care pot fi percepute pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică adoptată miercuri va fi trimisă spre publicare în Monitorul Oficial al României şi va intra în vigoare de la data publicării, precizează ANCOM.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?