A murit procurorul Valerian Neamțu, fost șef al Procuraturii Locale Focșani

2
2513

Procurorul vrâncean Valerian Neamțu s-a stins din viață, în noaptea de duminică spre luni, pe patul unui spital din București, după o lungă și grea suferință. Vestea morții fostului procuror Neamțu a fost primită cu tristețe de foștii colegi. Ion Lefter, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, ne-a spus numai lucruri frumoase despre omul și procurorul Valerian Neamțu. „Am fost stagiarul, apoi 6 ani subalternul, colegul și prietenul dânsului. Viața a făcut ca apoi să fiu eu șeful parchetului, dar am rămas în aceeași relație de respect, colegialitate și prietenie. L-am considerat un profesionist desăvârșit, fiind foarte bine pregătit și mi-au rămas în suflet multele discuții, unele aprinse, pe teme de teorie a dreptului și de practică judiciară. Era un om inteligent, sensibil, îndrăgostit de literatură și artă, fiind prieten cu scriitori și pictori celebri. Ne-a apropiat și faptul că fetele noastre au fost colege și au urmat cariere în domeniul juridic. Sunt profund afectat sufletește, iar familia mea este alături de doamna Neamțu, de Lucica, și de copiii ei. Deși suferea de foarte mult timp, pentru cei care i-au fost colegi și prieteni, este o durere pentru o mare pierdere. Să călătorești frumos printre stele, Valerian! Nu te vom uita și te vom privi în nopțile senine!”, a transmis Ion Lefter, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Procurorul Neamțu și-a început cariera în magistratură la Procuratura Locală din Târgu Mureș în data de 1 iulie 1967, după ce a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București. Pe 1 octombrie 1969, s-a mutat cu serviciul la Procuratura Locală din Constanța, iar în februarie 1978 s-a mutat la Focșani cu serviciul, el devenind procuror șef la Procuratura Locală din județul nostru. A condus unitatea aproximativ 19 ani, până la 1 decembrie 1997 atunci când a promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, unitate de la care a și ieșit la pensie în urmă cu mai bine de 11 ani, respectiv pe data de 31 iulie 2007.

Înmormântarea va avea loc joi, la ora 12.00, în Cimitirul Nordic. Cei care vor să își ia la revedere de la procurorul Valerian Neamțu o pot face în capela bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Focșani.

 

Monitorul de Vrancea transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate!

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here