Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

O structură ceremonială ce a aparţinut faraonului Ramses al II-lea, descoperită în Egipt

Arheologii care participă la o misiune egipteană au descoperit fragmente dintr-o structură ceremonială ce a aparţinut faraonului Ramses al II-lea, în cartierul Matariya din Cairo, a anunţat joi Ministerul pentru Antichităţi din această ţară, citat de Xinhua. Acea structură regală consta în patru trepte care ducea la o platformă cubică, despre care istoricii cred că reprezenta baza pe care se afla tronul folosit de faraon în timpul unor sărbători oficiale şi adunări publice. „Structura era probabil folosită în timpul sărbătorilor şi adunărilor publice şi datează din timpul celei de-a 19-a dinastii”, a declarat Mamdouh al-Damaty, profesor de egiptologie şi coordonatorul acestei misiuni arheologice la care participă specialişti de la Universitatea Ain Shams.

Ramses al II-lea unul dintre faraonii cu cele mai îndelungate domnii din Egiptul Antic, de 66 de ani, a trăit în urmă cu peste 3.000 de ani. A fost supranumit „Ramses cel Mare” datorită mai multor expediţii militare ale sale, care au ajutat Egiptul să se extindă până în teritorii care aparţin de Siria şi Sudanul din zilele noastre. Profesorul Damaty, care a fost şi ministru al Antichităţilor, a precizat că acea structură era utilizată pentru celebrări ce marcau data la care faraonul a urcat pe tron. Alte fragmente ale structurii ceremoniale au fost descoperite în luna aprilie. Săpăturile arheologice au condus, de asemenea, la descoperirea unor amulete, vase din ceramică şi cărămizi gravate cu hieroglife, precizează declaraţia de joi a Ministerului pentru Antichităţi.

În ultimii doi ani, în Egipt au fost făcute mai multe descoperiri arheologice importante, inclusiv morminte faraonice, statui, sicrie, mumii, morminte, grădini funerare şi diverse artefacte, alături de relicve greco-romane.În martie 2017, tot în cartierul Matariya din Cairo, o misiuni germano-egipteană a descoperit o statuie uriaşă, despre care s-a crezut iniţial că era o reprezentare a faraonului Ramses al II-lea. Ulterior, Ministerul pentru Antichităţi a precizat că statuia îl reprezenta pe faraonul Psamtik I din cea de-a 26-a dinastie egipteană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?