Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Suceava: Poliţist reţinut, după ce a condus băut, a tamponat o maşină şi a agresat colegi care cercetau cazul

Un poliţist sucevean a fost reţinut după ce a condus băut, a tamponat o maşină şi i-a lovit şi ameninţat pe colegii care au venit să cerceteze cazul, se arată într-un comunicat remis AGERPRES miercuri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Potrivit procurorilor, s-a dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a lucrătorului de poliţie, acesta fiind cercetat cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de ultraj şi a infracţiunii de refuz de prelevare de mostre biologice.

Din cercetări a rezultat că, în data de 22 octombrie, în jurul orei 19,30, suspectul, care emana miros de alcool, conducea un autoturism pe un drum public din zona urbană a judeţului Suceava, circumstanţe în care a tamponat şi avariat un alt autoturism parcat regulamentar, iar după incident a coborât din autoturism fără să-i permită proprietarului autoturismului avariat să fotografieze urmările accidentului şi a părăsit zona. La scurt timp, suspectul a fost identificat de o patrulă de poliţie în timp ce se afla în autoturism, în apropierea blocului în care locuieşte.

După ce a coborât de la volanul autoturismului, fiind interpelat şi somat legal să se oprească şi să însoţească organele de poliţie pentru clarificări legate de tamponarea petrecută cu puţin timp în urmă, suspectul a agresat fizic pe unul dintre agenţii de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, lovindu-l cu palma sau pumnul în zona tâmplei şi spărgându-i ochelarii de vedere, a precizat sursa citată. Ulterior, el l-a lovit pe acelaşi agent de poliţie cu piciorul, de mai multe ori în zona tibiei stângi.

Totodată, suspectul l-a ameninţat pe agentul de poliţie cu moartea, cu acte de violenţă şi cu destituirea din funcţie, iar pe un alt agent de poliţie, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, coleg de echipaj cu primul agent de poliţie, l-a ameninţat cu destituirea din funcţie şi alte fapte păgubitoare cu consecinţe negative, fără a le detalia conţinutul. De asemenea, deşi condusese autoturismul pe drumurile publice, suspectul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest şi mai apoi să-i fie prelevate mostre biologice de sânge în faţa medicului de gardă de la o unitate medicală, la solicitarea expresă şi repetată a organelor de poliţie.

Cercetările în acest caz continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale, conform comunicatului citat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?