Vicepreşedinte al PSD, Marian Oprişan, a făcut ieri mai multe declarații de presă înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, desfăşurată la Palatul Parlamentului. Referitor la criticile în ceea ce privește legile Justiţiei, liderul social democrat a declarat: „Noi suntem sătui de politica pe care popularii europeni o duc împotriva socialiştilor, şi împotriva PSD, şi împotriva României, în ultimii ani. Aduceţi-vă aminte că de câte ori a condus dreapta în România poporul român a stat în genunchi şi a avut de suferit. Băsescu şi toate guvernele de dreapta ale acestei ţări… Gândiţi-vă la perioada 1996 – 2000: numai într-un an de zile s-au închis 1.200 de fabrici şi au rămas 1.700.000 de români pe drumuri. Asta e politica popularilor europeni în ceea ce priveşte România, din acest punct de vedere. În ceea ce priveşte criticile la legile Justiţiei, mai spun o dată: în toată lumea civilizată, toată lumea răspunde. (…) În justiţia din România, oamenii merg la puşcărie nevinovaţi şi nu plăteşte nimeni nimic”, a arătat vicepreşedintele PSD.
Marian Oprişan a precizat că justiţia din România trebuie să fie independentă şi ferită de abuzuri. În contextul în care șeful statului a chemat ieri partidele la consultări, Oprișan a declarat: „Domnul preşedinte Klaus Iohannis trebuia să ne cheme pe toţi, de multă vreme, toţi şefii instituţiilor statului, toţi preşedinţii de consilii judeţene, toţi prefecţii, toţi factorii de răspundere din ţara asta – să ne punem picioarele în apă rece şi să facem o strategie pentru următorii 25 de ani, în aşa fel încât să stabilim care este interesul naţional al României pe fiecare domeniu de activitate în parte. După aia să îl transpunem printr-o lege, care să devină obligatorie pentru toate guvernele ţării, în aşa fel încât, în urma aplicării acestei strategii de dezvoltare durabilă, cetăţenii României să fie mai demni şi să o ducă mai bine. Domnul preşedinte Iohannis nu a făcut acest lucru până în acest moment, deşi i-am cerut acest lucru. Aşa că povestea cu pactul, pe care ar putea să îl propună preşedintele, după părerea mea este o chestiune absolut neserioasă”, a spus liderul social democrat.
Pe de altă parte, premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, la Parlament, că se va realiza o remaniere guvernamentală şi că va finaliza, lunea viitoare, evaluarea miniştrilor din cabinetul său. În acest context, vicepreşedintele PSD, Marian Oprișan a precizat că miniştrii care nu comunică nu au ce căuta în funcţii guvernamentale. „Toţi miniştrii Cabinetului trebuie să iasă public şi să explice măsurile bune pe care le-au luat, măsuri care sunt de natură ca cetăţenii României să aibă o viaţă mai bună. Cei care nu comunică nu au ce să caute în funcţii guvernamentale, pentru că în primul rând calitatea de ministru este o calitate politică care e de natură să aducă de fiecare dată în faţa cetăţenilor măsurile pe fiecare domeniu pe care îl conduce un ministru”, a afirmat Oprişan, la Parlament, înainte de începerea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.
Întrebat dacă vice-prim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a comunicat bine, Oprişan a spus: „În opinia mea, nu, nu a comunicat deloc. Este colegul meu, este om destoinic, un preşedinte de Consiliu Judeţean bun, dar la capitolul comunicare în ceea ce priveşte activitatea MDRAP aceasta nu a existat”. „Olguţa Vasilescu este un om foarte determinat”, a adăugat el, întrebat dacă Lia Olguţa Vasilescu ar fi un ministru mai bun al Dezvoltării decât Paul Stănescu.