Claudiu Moroşanu, fratele luptătorului Cătălin Moroşanu, a fost reţinut de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani, într-un dosar privind livrări fictive de bijuterii şi aliaje din aur. Prejudiciul în acest dosar se ridică la 18 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, alături de Claudiu Moroşanu au fost reţinute alte patru persoane – Cornel Marcu, Daniel Stănescu zis „Mureş”, Bogdan Stănescu zis „Cezar”, Dragoş Stănescu zis „Ciorpan”. Aceştia vor fi prezentaţi miercuri la Tribunalul Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Alţi 14 inculpaţi au fost puşi de DIICOT Iaşi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Pe 22 octombrie, procurorii DIICOT Iaşi şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat 35 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Iaşi şi a municipiilor Bucureşti şi Alba Iulia, ocazie cu care au fost ridicate 1,2 kilograme de aur, 50.000 de lei şi au fost instituite sechestre pe imobile şi autoturisme în valoare de aproximativ 800.000 de euro.
Procurorii susţin că, în perioada 2012 – 2015, Cornel Marcu, Daniel Stănescu şi Bogdan Stănescu au constituit un grup infracţional ce a avut drept scop facilitarea înregistrării în contabilitatea societăţilor controlate de Cornel Marcu, respectiv SC Marcor Gold SRL, SC Exclusiv Investment SRL şi Exclusiv International SRL, a unor facturi fiscale eliberate în baza unor relaţii comerciale fictive care, pe de o parte, au avut ca efect sustragerea de la plata unor sume de bani reprezentând TVA şi impozit pe profit datorat bugetului de stat şi, pe de altă parte, au reprezentat documentaţia necesară solicitărilor de rambursare a TVA înaintate către organele competente de către SC Marcor Gold SRL.
Conform DIICOT, în perioada octombrie 2012 – iulie 2014, Daniel şi Bogdan Stănescu au furnizat facturi nereale către societăţi administrate şi controlate de un cetăţean italian şi un cetăţean român, pentru sustragerea de la plata unor sume de bani reprezentând TVA şi impozit pe profit. De asemenea, Daniel şi Bogdan Stănescu au furnizat facturi nereale către SC Sodo Migliori Romania SRL Bucureşti şi SC Sodo Migliori International SRL Bucureşti, societăţi administrate şi controlate, în perioada octombrie 2012 – iulie 2014, de către inculpaţii Amato Alessandro şi Mihart Marian.
Procurorii mai spun că inculpatul Tony Baciu împreună cu fratele său, Andrei Robert Baciu, au sprijinit acest grup infracţional furnizând fragmente de bijuterii de aur, obţinute în mod ilicit, pentru a fi livrate SC Marcor Gold SRL, societate controlată de Cornel Marcu. „Modul de manifestare a grupului infracţional organizat sub aspectul fenomenului evazionist a luat forma fraudei cu TVA. Astfel, atât societăţile comerciale controlate de către inculpatul Marcu Cornel, cât şi societăţile comerciale controlate de inculpaţii Amato Alessandro şi Mihart Marian, în perioada de referinţă, au fost operatori economici români înregistraţi în scopuri de TVA ce efectuau livrări intracomunitare către operatori economici din state membre UE (Italia, Germania), livrări care potrivit prevederilor fiscale nu sunt purtătoare de TVA. Obiectul livrărilor intracomunitare l-au constituit aliaje din aur. În acest context, inculpaţii Marcu Cornel, Amato Alessandro şi Mihart Marian au înregistrat în contabilitatea societăţilor pe care le controlau achiziţii fictive de metale preţioase sub forma fragmentelor de bijuterii din aur, purtătoare de TVA, de la societăţi interpuse scriptic, nou autorizate în comerţul cu metale preţioase, având menirea doar de a ajuta la punerea în circulaţie a TVA-ului, scopul final fiind deducerea TVA precum şi solicitarea de rambursări de TVA”, mai spun procurorii.
Întregul articol pe https://bit.ly/2Arzn0r