GALERIE FOTO: „Ora lui Robert”, proiect inedit care promovează mișcarea în rândul copiilor

0
123

Un absolvent al facultății de educație fizică, sportiv de performanță, a conceput un program de pregătire inedit pentru copii. ”Ora lui Robert” este un proiect inedit în Focșani, ce și-a derulat deja prima etapă, subiecți fiind copiii de la grupele de performanță ale unui club de dans. ”Ora lui Robert” este un program ce combină cele mai bune mișcări dintr-o mare varietate de sporturi, mișcări practicate cu o intensitate relativ ridicată într-un timp scurt.

Robert Andrei Năstasie, căci despre el este vorba, ne spune despre acest program că „este conceput pentru a te face să atingi cea mai bună formă, din punct de vedere fizic, mental și emoțional, dar are și alte beneficii: antrenarea voinței, astfel încât să nu renunți cu ușurință atunci când întâmpini dificultăți, depășirea limitelor, fie ele fizice sau mentale, și o atitudine pozitivă în fața oricărei provocări”.

Este un program de crossfit gândit special pentru copii cu vârste între 5 și 12 ani. Copiii își dezvoltă astfel rezistența, coordonarea și forța, în cadrul unui antrenament special conceput pentru a face mișcarea mai atractivă. ”Vrem să le inducem entuziasm pentru fitness și mișcare. Sunt mișcări funcționale și, pentru ca ne vin natural, uneori copiii le execută mai corect decât adulții. Trebuie să fii bun în toate. De fapt, asta este o definiţie foarte scurtă a ceea ce înseamnă acest concept, depăşirea barierelor fizice pe care psihicul le impune şi un corp multilateral dezvoltat”, mai spune Robert.

Antrenamentele sunt destinate tuturor copiilor, de toate vârstele, modificând numărul de repetiții ale unui exercițiu, intensitatea fiind în funcție de abilitățile fiecărui participant la antrenament. Și oricine este invitat să încerce, indiferent dacă a mai practicat vreun sport sau nu! ”Ora lui Robert” promovează ideea de comunitate, unde există susținere și apreciere reciprocă.

Ședințele se desfășoară în grup, antrenamentul este relativ același pentru fiecare practicant, însă diferă intensitatea cu care îl execuți, în funcție de cât de antrenat ești. La crossfit nu te plictisești, pentru că antrenamentele sunt diferite în fiecare zi, fiind concepute pentru a dezvolta fiecare abilitate fizică, nefavorizând forța în detrimentul flexibilității sau anduranța în detrimentul coordonării și a agilității, de exemplu. Sunt exerciții combinate științific, din gimnastică și sporturi de anduranță, de exemplu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here