Elevii de la Colegiul Ion Mincu au discutat despre bullying și cyberbullying

0
508

În cadrul Săptămânii educației juridice în școli, astăzi fiind ultima zi a evenimentului, la Colegiul Tehnic Ion Mincu din Focșani a fost organizată o activitate având ca temă bullying-ul şi cyberbullying-ul. Aceasta a avut loc în biblioteca unității de învățământ, iar participanți au fost elevii claselor a IX-a. Ei au aflat că acel comportament ostil prin care unii elevi sunt tachinați, umiliți, marginalizați, agresați verbal sau fizic de colegi poartă numele de bullying. Dacă aceste acțiuni se desfășoară pe dispozitive digitale, cum ar fi telefoane, computere și tablete, ele poartă numele de cyberbullying. Acest fenomen se extinde în școlile românești și de aceea trebuie să știm cum să-l stopăm și cui să ne adresăm în situația în care suntem victime.

Elevii au urmărit mai multe videoclipuri, care au prezentat cazuri reale ale unor tineri ce au trecut prin astfel de procese de hărțuire și care au fost marcați pe viață de cele întâmplate. Ei au aflat și despre cazurile nefericite ale unor adolescente care nu au mai putut îndura situația și, lipsite de orice sprijin, s-au sinucis. „Toți elevii trebuie să știe că aceste comportamente sunt inacceptabile, iar dacă unii dintre ei devin victime, trebuie să ceară imediat sprijinul adulților, cadre didactice și părinți, care vor acționa în cel mai scurt timp pentru stoparea fenomenului de bullying”, a declarat, pentru Monitorul de Vrancea, profesoara Cezarina Nicodei.

O altă temă discutată în cadrul acestei activității a vizat internetul și pericolele lui. Prin vizionarea unui videoclip, elevii au fost atenționați în ceea ce privește postarea de poze pe rețelele de socializare. Acestea sunt distribuite de mai multe persoane și chiar dacă ulterior le ștergem, ele cu siguranță rămân pe internet și putem fi implicați în multe situații neplăcute.

Activitățile de rulate în cadrul Săptămânii educației juridice în școli au fost organizate de profesoarele Ioana Cojocaru și Cezarina Nicodei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here