Două agenții de turism din Vrancea, amendate de inspectorii de muncă

0
549

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a desfășurat în perioada 05 – 07 septembrie 2018 Campania naţională privind verificarea modului în care agențiile de turism respectă prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă.

Obiectivele campaniei au fost următoarele:

– identificarea agențiilor de turism care folosesc muncă nedeclarată şi încalcă prevederile legale privind încheierea, executarea și suspendarea contractului individual de muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să intre în legalitate;

– verificarea modului în care în care se derulează raporturile de muncă ale persoanelor încadrate în funcția de ghid;

– creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea conformării voluntare privind obligațiile legale;

– eliminarea tuturor neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate.

Pe parcursul desfășurării campaniei au fost controlate 6 agenții de turism. Inspectorii de muncă au constatat 6 neconformități față de prevederile legale, aplicând în total 2 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 3000 lei. Dintre neconformităţile constatate remarcăm următoarele: neevidențierea, în mod real, în foile colective de prezență, a tuturor orelor de muncă prestate de către salariați, nepăstrarea copiei contractului individual de muncă la punctul de lucru controlat. Majoritatea neconformităţilor constatate au fost remediate în timpul controlului, pentru celelalte dispunându-se măsuri cu termene stricte de realizare.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a urmărit creşterea gradului de informare și conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor ce desfășoară activități de turism privind obligațiile legale pe care le au în domeniul relaţiilor de muncă.

 

Botezatu Eliza, inspector șef Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here