Halici: Comisia juridică a amânat dezbaterea OUG privind mandatele de supraveghere; mai multe variante – luate în calcul

0
36

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Nicuşor Halici, a declarat, marţi, că dezbaterea Ordonanţei de urgenţă 6/2016 referitoare la mandatele de supraveghere a fost amânată pentru a analiza punctele de vedere ale Ministerului Justiţiei şi Parchetului General, menţionând că sunt mai multe variante, între care de respingere totală, parţială sau de admitere parţială a acestei OUG.

Halici a precizat că una din variantele în lucru ar fi şi ca probele obţinute pe baza interceptărilor să fie declarate nule. „Motivul (amânării OUG 6 – n.r.) este unul cât se poate de aplicat, în sensul că, atât din partea Parchetului General, cât şi din partea Ministerului Justiţiei, au venit o serie de puncte de vedere care nu au putut fi analizate într-un termen atât de scurt şi, având în vedere aceste lucruri, cât şi impactul pe care l-ar genera orice soluţie în ceea ce priveşte această ordonanţă de urgenţă, considerăm că trebuie să amânăm câteva zile pentru a ne lămuri mai bine”, a spus Halici. El a susţinut că sunt mai multe variante: de respingere parţială pe anumite puncte sau subpuncte din cele patru puncte principale ale OUG. „De aceea avem nevoie de mai mult timp”, a adăugat preşedintele Comisiei juridice.

Întrebat dacă Ministerul Justiţiei a cerut revizuirea sentinţelor în cazul în care va fi abrogată OUG 6, Halici a răspuns: „Dacă va exista o soluţie unitară (în privinţa OUG 6/2016 -n.r), se va vedea după aceea care sunt soluţiile sau lucrurile care vor trebui rezolvate ca urmare a adoptării sau a respingerii parţiale a OUG”. El a spus, întrebat dacă probele obţinute pe baza interceptărilor vor fi declarate nule, că aceasta este una din variante. „Putem să lucrăm şi să luăm în calcul toate variantele posibile, cu variabilele adiacente acestor variante şi după aceea vom identifica pe cea mai bună sau cea mai fiabilă de aplicat la acest moment în contextul juridic actual”, a adăugat Halici.

Comisia juridică a început în urmă cu mai multe săptămâni discuţia pe proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, având loc dezbaterile generale.

În 25 septembrie, secretarul de stat din Ministerul Justiţiei Mariana Moţ a prezentat, în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, posibilele efecte în eventualitatea respingerii OUG 6/2016 privind mandatele de supraveghere, precizând că MJ propune, în acest caz, introducerea unui nou temei de revizuire a sentinţelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here