Conform indicatorilor existenţi la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, începând de la 1 ianuarie 2016 și până la începutul lunii august 2018, au fost semnalate 104 cazuri de dispariţie, din care, în prezent mai sunt căutate doar zece persoane. Despre ce înseamnă munca polițiștilor din momentul semnalării dispariției unei persoane, procedura standard, munca pe teren, dar și emoțiile din spatele activităților de căutare, ne-a vorbit pe larg comisar Alin Laeș, ofițer specialist în cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri. Comisarul Alin Laeș are o experiență în poliție de 8 ani, dintre care doi i-a petrecut în afara țării, pe alt continent, într-o misiune ONU de menținere a păcii.
Acesta ne-a vorbit despre cât de important este ca timpul scurs de la momentul dispariţiei și până la anunțarea organelor de poliție să fie cât mai scurt cu putință. „Sesizarea poate fi făcută telefonic la 112, prin intermediul paginii de internet, sau persoana care reclamă dispariția poate să se prezinte la ofițerul de serviciu, de unde mai departe i se va prelua sesizarea. Pentru persoanele care locuiesc în mediul rural cel mai indicat este să ia legătura, în primul rând, cu poliția din localitatea respectivă, pentru că dânșii (n.r. polițiștii) stăpânesc cel mai bine teritoriul și populația din zona respectivă, cunosc mai multe detalii despre familia dispărutului, despre împrejurările în care s-a produs dispariția. Noi coordonăm activitatea pe această linie de muncă, dar, în primul și în primul rând, depindem de polițiștii din teren. Dacă este să ne referim la o dispariție cu ceva suspiciuni, este clar că polițiștii din teren știu cel mai bine despre anturajul persoanei dispărute, despre cine ar fi putut să-i facă rău. Dacă vorbim despre o persoană care obișnuiește să plece de acasă, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, pe fondul unei afecțiuni psihice, polițiștii de acolo cunosc cel mai bine situația și știu locurile pe care le frecventează, sau persoanele la care ar putea fi găsită persoana respectivă și de aceea noi recomandăm ca în primul rând să se ia legătura cu polițistul din zona respectivă. Atunci când sunt dispariții vechi, tot polițiștii din localitatea respectivă fac primele verificări, apoi înaintează acele verificări la Serviciul de Investigații Criminale, la compartimentul Urmăriri, unde lucrăm noi, iar noi coordonăm toate cazurile de dispariție din județ.
Munca celor de la subunități nu se oprește însă acolo, dar coordonarea o facem noi, pentru că sunt anumite activități de care trebuie să ne ocupăm mai departe. Noi trecem în revistă toate documentele pe care le-au întocmit colegii noștri, vedem dacă se mai poate completa ceva, după care putem să discutăm despre oportunitatea ca acel caz să fie făcut cunoscut în mass media, sau putem să solicităm sprijinul colegilor din alte state, putem să dăm în urmărire internațională”, a explicat ofițerul Laeș.
Polițiștii sunt singurii în măsură să decidă dacă dispariția unei persoane poate fi alarmantă sau nu, în funcție de vârsta persoanei dispărute, de obiceiurile acesteia, mediul din care provine sau bolile de care suferă. „De obicei când cineva vine la poliție și reclamă dispariția cuiva, o face pentru că are motive să o facă. Sunt cazuri în care o persoană dispare de o zi și avem toate motivele să ne îngrijorăm, fie pentru că are o afecțiune de care suferă, iar plecarea înseamnă că nu-și mai ia tratamentul și poate reprezenta un pericol, sau sunt cazuri în care este vorba despre o dispariție simplă, adică persoana obișnuiește să plece fără să anunțe pe nimeni și atunci putem să zicem că mai stăm 24 de ore, 48 de ore, poate persoana apare, ca să nu ne alarmăm degeaba. Sunt persoane care au probleme cu orientarea în spațiu, persoane sub tratamente, iar aceste dispariții noi le considerăm alarmante. Astfel de cazuri ne determină să desfășurăm niște activități urgente.
De exemplu, atunci când avem o persoană dispărută într-o zonă izolată, împădurită, persoana este în vârstă, nu se poate descurca, nu se poate orienta în spațiu, atunci avem toate motivele să ne îngrijorăm și nu mai stăm să așteptăm 24 de ore până când demarăm primele activități de căutare. În funcție de timpul care s-a scurs de la dispariția persoanei, până la sesizare, putem să apelăm și la câinii de urmă, pe care-i avem în dotare și avem niște câini foarte buni. Folosim trei câini de urmă. Dacă a trecut prea mult timp de la momentul dispariției, sau aceasta s-a produs într-o zonă foarte aglomerată, trecem la activități de căutare la care ținem cont și de informațiile pe care le-a oferit familia, de locul unde a fost văzută ultima dată persoana. Atunci putem să facem căutări cu voluntari și putem să solicităm chiar și sprijinul Jandarmeriei, pentru a avea cât mai multe persoane să caute, atunci când vorbim de zone întinse. De fiecare dată am avut sprijin din partea SVSU. Domnii primari au fost foarte receptivi, când a fost vorba de cazuri de genul ăsta, au înțeles că e o urgență și ne-au dat de fiecare dată oameni care ne-au ajutat. Cu zece polițiști nu poți să faci mare lucru, când ai o pădure de scotocit. De asemenea, ne ajută colegii de la ISU și de la Salvamont”, a subliniat comisar Alin Laeș.
În alte țări, atunci când o persoană dispare, rudele sau apropiații acesteia apelează imediat la populație, pentru a face cât mai rapid cunoscut cazul și, de asemenea, afișează în spații publice imaginea persoanei în cauză și anunțul cu privire la dispariția acesteia. Românii par însă să aibă o reținere în a proceda la fel, deși legea nu o interzice. „În alte țări este vorba despre o altă cultură și este vorba despre niște anunțuri, pe care practic familia le face prin eforturi proprii. Nici la noi nu te oprește nimeni, dacă vrei să o faci, dacă sunt locuri de afișaj și primăria nu are nimic împotrivă să le afișezi. Colaborarea cu familia persoanei dispărute și cu cei care au văzut-o pentru ultima dată este foarte importantă. Este foarte important ca familia să fie sinceră cu noi, în momentul în care vin și fac o sesizare de dispariție să ne spună exact împrejurările în care a dispărut. Sunt și cazuri în care familia umflă puțin povestea. În orice caz de dispariție, noi suntem obligați să luăm în considerare orice ipoteză, dar asta nu înseamnă că suspectăm pe cineva. Este obligatoriu să luăm declarații din partea celui care a văzut pentru ultima dată persoana dispărută, sau celor care cunosc obiceiurile persoanei dispărute. Cercetarea locului dispariției se poate extinde de la domiciliul persoanei în cauză. Din punct de vedere criminalistic, cazul prezintă interes pentru noi și pentru că trebuie să ridicăm niște probe de ADN. Trebuie să ridicăm niște fire de păr, o periuță de dinți pe care ar putea fi prezentă saliva, pentru ipoteza, nefericită, în care persoana ar putea fi găsită după ceva timp în stare de descompunere și singura metodă de recunoaștere ar fi ADN-ul”.
În ultimii ani, în Vrancea, au fost descoperite 38 de cadavre cu identitate necunoscută. Ultimul caz de acest gen a fost înregistrat anul trecut, când în albia râului Râmna au fost găsite oseminte umane. „Pe lângă cazuri de dispariții, noi avem și cazuri de cadavre cu identitate necunoscută. La nivelul țării sunt mii de cazuri; persoane care sunt găsite înecate, carbonizate, în putrefacție, sau chiar oseminte. La orice caz de acest gen se întocmește dosar de cadavru cu identitate necunoscută, iar noi facem activități și pentru identificarea acelor cadavre. În ceea ce privește cazurile de dispariții, am avut persoane care au reapărut și după doi ani. Depinde și de mediul din care au dispărut, vârstă și de educația pe care o au. Sunt persoane care astăzi stăteau la cârciumă cu prietenii de pahar, a venit o mașină cu numere de Covasna și i-a întrebat: Ce faci, nu vii la noi la oi, să muncești?Au spus da, nu au mai trecut pe acasă să-și ia la revedere de la familie, s-au urcat în mașină și s-au dus cioban la oi și s-au mai întors după un an sau doi. Mai sunt și cazuri inexplicabile pentru noi, în care pur și simplu persoanele respective refuză să mai ia legătura cu familia și ne doare acest lucru, dar procedura trebuie respectată, iar legea este lege. Aici mă refer în special la cazurile de persoane dispărute în alte state, în care familia vine și reclamă dispariția. Procedura este aceeași și la noi și în alte state. Noi chiar dacă nu facem parte din spațiul Schengen colaborăm cu statele din spațiu, avem acces la sistemul informatic Schengen. Procedura spune că persoana majoră dispărută trebuie întrebată dacă este de acord ca datele ei de contact să fie comunicate celor care au semnalat dispariția și au fost și cazuri în care persoana respectivă nu și-a dat acordul, fie de rușine din cauza ocupației pe care o avea acolo, sau pur și simplu din cauza unor conflicte din familie. Eu pot să-i spun familiei că persoana trăiește în statul respectiv, dar nu și-a dat acordul ca datele să fie comunicate familiei. Uneori ni se rupe inima când vedem un părinte care vine la noi plângând că nu mai știe nimic de copilul său major și este dificil să-i spui că al său copil este bine, dar nu dorește să mai ia legătura cu familia. La minori este altă situație. Dacă este găsit un minor în străinătate, spre exemplu, este internat într-un centru de minori și apoi se demarează niște proceduri pentru a fi adus în țară”, a mai explicat comisar Alin Laeș.
Unii oameni aleg de bună voie să plece de acasă și să nu mai dea nici un semn apropiaților. Potrivit polițiștilor, județul Vrancea se situează undeva la mijloc, comparativ cu alte județe, în ceea ce privește numărul de dispariții și tipul acestora. „Nu poți să știi niciodată motivele care au stat în spatele dispariției cuiva. Sunt și cazuri de oameni care au până mai ieri vorbeau o dată pe săptămână cu familia și cu prietenii, dar dintr-odată au încetat orice legătură, pentru că așa au vrut. În același timp sunt și cazuri în care nu s-a terminat bine și avem toate motivele să credem că s-a întâmplat ceva cu persoana respectivă și sunt decedate pe teritoriu străin. Dacă este să ne comparăm cu restul județelor, suntem undeva la mijloc, ca număr de dispariții, cât despre tipul de dispariție, alarmantă sau nealarmantă, pot să spun că în Vrancea nu s-a declanșat niciodată mecanismul „Răpire copil”. Atunci când vorbim despre minorii unor părinți care sunt în prag de divorț, sau divorțați și are loc un conflict pentru custodia unui minor, nu mai vorbim despre o dispariție. Sunt părinți care vin și reclamă răpiri ale minorului, făcute de celălalt părinte. Acestea sunt conflicte civile și ajung să fie cercetate de noi doar în măsura în care vorbim despre o situație reală de pericol la adresa copilului.
Mai sunt exemple de dispariții, destul de numeroase, din centrele de minori, dispariții care nu întotdeauna pun probleme și sunt de fapt plecări voluntare. În aceste centre sunt și copii care au înțeles șansa care li s-a dat și care apreciază faptul că li s-a întins o mână și acolo au parte de sprijin, dar sunt și copii care, din diferite motive, prind puțin gustul vieții de stradă. Sunt copii problematici care obișnuiesc să nu respecte indicațiile angajaților de la DGASPC, adică li se dau învoiri, dar ei se întorc când își amintesc. Îi știm, în mare sunt cam aceiași, colaborăm cu cei de la DGASPC pentru găsirea lor, pentru instruirea lor. O parte dintre ei se duc să-și viziteze familia, la unchi, sau la alte rude. Tânjesc după mai multă libertate. Eu de fiecare dată când am avut de-a face cu minori fugiți din centre am încercat să le explic că și într-o familie există reguli, adică nici un părinte nu ar putea să spună: Stai afară cât vrei tu, du-te cu cine vrei tu! Reguli există peste tot și este normal să existe”.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Vrancea s-au confruntat de-a lungul timpului și cu situații alarmante. Nu demult, un bărbat a sunat la poliție să reclame dispariția fiicei sale. Ulterior, polițiștii au aflat însă că fata fugise de acasă din cauza abuzurilor la care tatăl său o supunea. „Sunt și cazuri în care minorii fug din sânul familiei și atunci când noi avem suspiciuni cu privire la eventuale abuzuri, care se produc în familie, sesizăm DGASPC-ul, pentru a efectua o anchetă socială, pentru a vedea care este situația și a ține cazul sub control. În cazul în care se confirmă un abuz, bineînțeles se iau măsuri legale, copilul este scos din familie. Au fost și cazuri din astea, din păcate. Am avut recent o fată dispărută de acasă și colegii noștri de la Gugești, în momentul în care au găsit fata, aceasta le-a zis că a fugit de fapt de frica unor abuzuri și atunci tatăl ei chiar a fost reținut. Dispariția fetei fusese reclamată tot de tată. De aceea noi suntem obligați să luăm în calcul orice ipoteză.
Sunt destul de numeroase cazurile minorelor care fug de acasă cu iubiți. La un moment dat se făcuse o situație statistică și procentul de fete dispărute, din rândul minorilor, era undeva la 90%. Dacă băieții dispar din spirit de aventură, la vârsta adolescenței, la fete cel mai des putem să vorbim de niște prieteni neagreați de familie. Câteodată sunt cazuri nevinovate, Romeo și Julieta în varianta modernă, sau sunt și cazuri în care părinții au toate motivele să fie îngrijorați, pentru că unele fete sunt atrase ca un magnet de băieții răi, care stau acolo la pândă și așteaptă să pună mâna pe o victimă și să o exploateze. Din fericire, nu sunt foarte multe astfel de cazuri și recent colegii de la Crimă organizată au avut un caz în care au arestat un tânăr pentru asemenea faptă.
Metoda este destul de des întâlnită și le-am spus și fetelor care dispar: Dacă tot aveți telefon mobil și tot aveți facebook și aveți atâta informație, care plutește în jur, de ce nu vă uitați? Le spun să caute și să citească despre metoda Loverboy sau Casanova. Sunt filme foarte realiste pe tema asta, sunt articole, se pot informa. În urmă cu mai mulți ani, o fată a plecat cu prietenul ei în Germania, pentru că acesta i-a propus să-i cumpere mașină. Gândiți-vă că textul ăsta nu i l-a spus în prima zi, pentru că dacă i l-ar fi spus în prima zi ar fi fugit, poate. A avut așadar destul timp să o convingă de faptul că ține la ea foarte mult. Am avut cazuri în care pot să zic că mi-a fost milă de părinții lor.
Am avut un caz în care părinții proveneau din mediul rural și lucrau la Focșani, pe niște salarii destul de mici și au făcut foarte multe eforturi pentru a-i asigura copilului toate cele necesare, inclusiv un smartphone, prin intermediul căruia fata respectivă a cunoscut un băiat. În două săptămâni de zile, băiatul respectiv și familia lui erau noua ei familie, iar părinții ei nu mai primeau nici măcar un „Bună, mamă! Sunt bine”. Este șocant ca în două săptămâni să uiți de familia ta și să consideri că cel care te-a primit, cel mai probabil cu un interes, este noua ta familie. Este foarte greu să-i explici unui adolescent că este foarte greu să aștepte să treacă niște ani, până să înceapă niște relații, până să poată să distingă între bine și rău, pentru că au impresia că le știu pe toate.
Nu cred că o persoană matură ar putea să se ducă după cineva care-și spune Marcel Shucaru, a făcut „Școala veții” și lucrează la „Hahaha production”, iar pozele lui sunt mai mult decât sugestive pe rețelele de socializare și spun totul despre el. Nu trebuie să fii vreun expert, ca să analizezi persoana respectivă, se vede că nu este o persoană de încredere. Nu știu ce se întâmplă în mediul ăsta al adolescenților, dar mi se pare că fetele sunt amăgite prea ușor. Cred că prea multă informație la un moment dat strică și sunt gata să înghită orice poveste. Sunt și cazuri în care din cauza unor lipsuri materiale, fetele se grăbesc și vor să se mărite doar pentru a scăpa din acel mediu. Nu întotdeauna nimeresc la mai bine”, a povestit comisarul Laeș.
Potrivit acestuia, în general minorele acceptă să reia legătura cu familiile și să renunțe la un trai care le-ar putea pune viața în pericol. „Noi ne folosim de experiența noastră și le explicăm că am avut zeci, sute de cazuri asemănătoare și încercăm să adaptăm situația în care se află ele la niște cazuri anterioare foarte asemănătoare și să le explicăm riscul la care se supun. Există și recidivă, dar am avut și succes și suntem foarte mulțumiți de cazurile în care vedem că s-a schimbat totul. Sunt și cazuri în care sfaturile noastre de bun simț nu funcționează și atunci apelăm la psihologii din cadrul DGASPC și-i rugăm, evident în baza unui temei legal, să ne ajute pentru a discuta cu minorul respectiv și a vedea ce se poate face. Discuțiile nu sunt numai cu minorul, ci sunt și cu familia, pentru că problemele pleacă din ambele părți. Din punctul ăsta de vedere sunt și dispariții alarmante în sensul că sunt părinți, sau chiar profesori, care pun foarte multă presiune pe copii, cu privire la situația școlară, iar copiii la un moment dat cedează”, a mai adăugat comisarul Alin Laeș.
La nivelul județului Vrancea sunt puține cazuri de dispariții care rămân nerezolvate. Timp de 20 de ani, din ziua dispariției, fiecare caz rămâne activ în atenția polițiștilor. După 20 de ani cazul trece în evidența pasivă și nu se mai efectuează activități permanente de căutare.
