Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

EVOLUȚIA PIEȚEI ASIGURĂRILOR ÎN PRIMELE ȘASE LUNI ALE ANULUI 2018

COMUNICAT DE PRESĂ

București, 27 septembrie 2018Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) prezintă evoluția pieței asigurărilor și situația petițiilor înregistrate la Autoritate în primul semestru al anului 2018.

 

 EVOLUȚIA PIEȚEI ASIGURĂRILOR ÎN PRIMELE ȘASE LUNI ALE ANULUI 2018

 

Societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF au subscris, în primul semestru al anului 2018, prime brute în valoare de 5,04 miliarde lei, din care 79% reprezintă prime brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale (3,97 miliarde lei), iar 21% sunt prime aferente asigurărilor de viață (1,07 miliarde lei).

Îmbunătățirea indicatorilor de solvabilitate a societăților de asigurare a continuat și pe parcursul primelor șase luni ale anului. La sfârșitul lunii iunie a anului 2018, toate societățile de asigurare îndeplineau atât cerințele necesarului de capital de solvabilitate (SCR), precum și cerințele minime de capital (MCR), astfel că ratele SCR și MCR, la nivelul pieței (calculate ca raportul dintre totalul fondurilor proprii eligibile să acopere cerințele de capital și valoarea totală a necesarului de capital) au înregistrat valori supraunitare.

În primul semestru al anului 2018, aproximativ 88% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăți din cele 29 de societăți care desfășurau activitate de asigurare/reasigurare la 30 iunie 2018.

 

Număr de contracte

La nivelul întregii piețe de asigurări, numărul de contracte de asigurare, în vigoare la finalul semestrului I al acestui an, a fost de 14.973.036, în creștere față de anul precedent cu aproximativ 6%.

 

Indemnizații brute plătite

Societățile de asigurare au raportat indemnizații brute plătite (excluzând maturități și răscumpărări parțiale și totale), cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de

2.436.170.733 lei, astfel:

  • 346.346.150 lei sunt aferente contractelor de asigurări generale (96%), înregistrând o

creștere cu 20% față de perioada similară a anului 2017 (1.958.217.305 lei);

  • 824.583 lei sunt sume plătite pentru indemnizații brute aferente asigurărilor de viață,

înregistrând o creștere cu circa 20% comparativ cu semestrul I 2017 (74.656.797 lei).

 

Solvabilitate II

Valoarea fondurilor proprii eligibile să acopere cerința de capital de solvabilitate se afla la finalul primului semestru al anului 2018 la nivelul de 5,10 miliarde lei, în creștere cu 2,60% comparativ cu valoarea înregistrată în semestrul I al anului 2017.

 

Asigurări de locuințe

Pe ansamblul pieței asigurărilor de locuințe (obligatorii și facultative), în primele șase luni ale anului 2018 s-a consemnat o creștere a primelor brute subscrise de aproximativ 3,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

 

Piața RCA

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA, în primul semestru al anului 2018, a atins valoarea de 1,84 miliarde lei, restul până la totalul clasei A10 (1,919 miliarde lei) reprezintă asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuș și asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor.

Pe ansamblul întregii piețe, prima medie RCA anualizată a scăzut, în primele șase luni ale anului, cu aproximativ 17% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, înregistrând valoarea de 604 lei.

Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale în primul semestru al anului 2018 a crescut, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, cu 5,23%, iar cea pentru daune materiale a crescut cu 5,87%.

 

Decontarea directă

În primul semestru din anul 2018, asigurătorii RCA au încheiat un număr de 169.578 clauze de decontare directă, primele brute subscrise aferente acestora fiind de 12.282.670 lei.

 

Sucursale

În primele șase luni ale anului 2018, sucursalele au cumulat prime brute subscrise în valoare de 361,36 milioane lei, în scădere cu aproximativ 1% față de aceeași perioadă a anului precedent.

 

Brokerii de asigurări

În urma centralizării raportărilor transmise de brokerii de asigurare și/sau reasigurare, la data de 30.06.2018, se constată o scădere procentuală față de aceeași perioadă a anului 2017 a valorii primelor intermediate pentru asigurări generale și asigurări de viață, de 1,73%, de la 3.178.840.312 lei la 3.123.895.838 lei.

 

SITUAȚIA PETIȚIILOR ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ANULUI 2018

În primul semestru al anului 2018, ASF a înregistrat un număr total de 5.415 petiții, în creștere cu 15,16% față de aceeași perioadă a anului trecut. Din totalul de 5.415 petiții, 86,59% dintre acestea reprezintă petiții aferente pieței asigurărilor-reasigurărilor, 11,36% sunt petiții aferente pieței pensiilor private, iar 2,05% sunt petiții aferente pieței instrumentelor și investițiilor financiare.

  • Piața asigurărilor – reasigurărilor

ASF a primit în primele șase luni ale acestui an un număr de 4.689 de petiții pentru piața asigurărilor – reasigurărilor, în creștere cu 17,46% față aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, au fost înregistrate în mod unic pe petent, analizate și soluționate un număr de 3.695 petiții (78,80% din totalul înregistrat) transmise de către asigurați/păgubiți, petiții care intră în sfera de competență a ASF, în creștere cu 16,34% față de înregistrările din semestrul I 2017, iar un număr de 994 petiții (21,20%) au fost clasate sau conexate, în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 27/2002 și cu procedurile interne ale ASF.

Din analiza datelor raportate de către societățile de asigurare la ASF se constată că cele 3.695 petiții, analizate și soluționate în mod unic pe petent, reprezintă 0,60% din numărul total de daune avizate de către asigurători (615.392) și 0,02% din numărul total al contractelor de asigurare în vigoare la sfârșitul perioadei de raportare – 30.06.2018 (14.973.036 contracte).

Aspectul cel mai des reclamat de către petenți a fost nerespectarea condițiilor contractuale/ normelor RCA, aspecte care s-au regăsit în 2.010 cazuri, acestea reprezentând 54,40% din total. Printre alte aspecte sesizate s-au numărat și neplata/plata parțială a despăgubirilor/valorilor de răscumpărare solicitate de către asigurați/păgubiți (21,76%), informații referitoare la sistemul bonus-malus (8,74%), respectiv solicitări de recalculare a valorii despăgubirilor (5,63%).

Din cele 3.695 petiții analizate în mod unic în primul semestru al anului, 65,79% (2.431 petiții) au fost finalizate în favoarea petenților, 1.264 petiții (34,21%) au fost constatate ca neîntemeiat formulate sau asupra cărora ASF nu are capacitatea de intervenție în aplicarea legislației actuale.

 

  • Piața pensiilor private

Pentru sectorul pensiilor private au fost primite în total 615 petiții în semestrul I al anului 2018, în creștere cu 2,84% față de aceeași perioadă a anului trecut. Au fost instrumentate/soluționate în mod unic pe petent 569 petiții, în creștere cu 8,38% față de înregistrările din semestrul I 2017, iar 46 petiții au fost clasate sau conexate, conform prevederilor Ordonanței nr. 27/2002 și procedurilor interne ale ASF.

Participanții la Pilonul II de pensii private au transmis cele mai multe petiții în primele șase luni ale anului. Solicitările de informații, atât generale, cât şi individuale, pe caz şi pe persoană privind denumirea fondului de pensii administrate privat au reprezentat 93,80% din totalul solicitărilor de informații pentru piața pensiilor private. În semestrul I al anului 2018 au fost finalizate în favoarea petenților un număr de 562 petiții, reprezentând 98,77% din total.

 

  • Piața instrumentelor și investițiilor financiare

Pentru sectorul instrumentelor financiare au fost primite 111 petiții, în scădere cu 0,89% față de semestrul I 2017.

Au fost soluționate în mod unic pe petent 100 petiții, în creștere cu 1,01% față de înregistrările din semestrul I 2017, iar 11 petiții au fost clasate, în conformitate cu prevederile OG nr. 27/2002 și cu procedurile interne ale ASF.

Din totalul petițiilor analizate în mod unic, 99 petiții (99,00%) au fost finalizate în favoarea petenților.

 

Rapoartele referitoare la evoluția pieței asigurărilor și la situația petițiilor în primul semestru al anului 2018 pot fi consultate pe site-ul ASF AICI.

 

*********

Despre ASF

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?