Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Suceava: Locuitorii din Dolhești, susţinuţi să dezvolte turismul rural; primarul cazează turiștii la el acasă

Locuitorii din comuna Dolheşti din judeţul Suceava sunt susţinuţi de o organizaţie neguvernamentală, Asociaţia pentru Promovarea Vaii Şomuzului, să dezvolte turismul rural pentru a valorifica potenţialul zonei. Asociaţia pentru Promovarea Vaii Şomuzului, cu sprijinul autorităţilor locale din Dolheşti, a lansat proiectul „Turist în Dolheşti” prin care îşi propune atragerea unui număr mare de turişti români şi străini care să fie cazaţi în familiile din satele Dolheştii Mici şi Dolheştii Mari.

Aflată în Sudul judeţului Suceava, la 15 kilometri de Fălticeni, pe valea râului Şomuzul Mare, comuna Dolheşti vrea să atragă turişti valorificând atât ospitalitatea localnicilor, cât mai ales cadrul natural, istoria, meşteşugurile tradiţionale, dar şi bucătăria specifică zonei. Şi deşi în Dolheşti nu există nicio pensiune, cazarea la săteni se doreşte a fi reţeta de succes a localnicilor. „Vrem să ne focusăm pe turismul în mediul rural, să aducem astfel turişti în zona noastră. Prin acţiunile acestea, noi vrem săi îi convingem pe oaspeţii noştri de ce frumuseţi şi valori avem. În primul rând avem oameni, oameni deschişi, prietenoşi, care comunică, avem multă tradiţie, avem meşteşugari, avem istorie, avem gastronomie. E o emulaţie în sat. Sunt unii care nu pot să îşi pună casa la dispoziţie pentru că nu au spaţiu, dar ajută cu gătitul, cu orice. Cel puţin jumătate din sat este implicat”, susţine reprezentanta Asociaţiei pentru Promovarea Vaii Şomuzului, Mirela Nechita.

Primarul Cristinel Neculai Bărculescu, care, la rândul său, şi-a pus casa la dispoziţia turiştilor, admite că Valea Şomuzului, care se află „în coasta Bucovinei”, trebuie promovată în egală măsură cu zonele turistice tradiţionale ale Sucevei. Mănăstirea Probota, dar şi Biserica „Cuvioasa Parascheva”, ctitorită de cumnatul lui Ştefan cel Mare şi în care se află şi mormântul Mariei, sora marelui domnitor moldovean, pot constitui şi ele puncte de atracţie pentru turişti.

 

Continuarea pe https://bit.ly/2MB4B85

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?