Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Primăria Focșani pregătește proiectul pentru alimentarea cu gaze a cartierului Mîndrești

Peste o sută de focșăneni au depus documentele complete pentru realizarea sistemului de alimentare cu gaze în Cartierul Mîndrești, iar alte câteva zeci lucrează la întocmirea dosarului. Dosarele complete pentru această investiție vor fi centralizate la Primăria Focșani în următoarele două săptămâni, după care vor fi transmise la distribuitorul de gaze naturale pentru realizarea proiectului tehnic prin care se va stabili care este valoarea lucrărilor ce trebuie realizate în zonă.

Acestea sunt primele etape, necesare și obligatorii, pentru ca sistemul de alimentare cu gaze naturale la Mîndrești să devină o realitate. Ulterior, după realizarea proiectului tehnic, această investiție trebuie aprobată în Consiliul Local Focșani, pentru ca sumele necesare să fie alocate din bugetul local. Astfel, locuitorii din Mîndrești care au depus deja dosarele cu solicitări și actele necesare vor putea avea gaze naturale în prima etapă a proiectului. În funcție de numărul de cereri și de locuințe de pe o stradă, se va face o analiză tehnică de către distribuitorul de gaze și se va stabili lungimea rețelei de gaze. Cu cât sunt mai multe cereri din partea oamenilor, cu atât sunt mai multe motive pentru ca toate străzile, pe toată lungimea lor, să fie racordate la sistemul de gaze naturale. Dacă sunt puține cereri de pe o stradă, cei de la Distrigaz ar putea considera că investiția nu este rentabilă în zona respectivă. La acest moment cele mai multe cereri sunt de la locuitorii de pe străzile Liliacului – 22, Trandafirului – 11, Lăcrămioarei – 14, zona Blocuri – 13, Luceafărului – 7.

Acțiunea de întocmire a solicitărilor de către proprietarii de case a fost realizată în urma colaborării dintre Direcția de Investiții din Primărie și localnici, coordonați de consilierul local care răspunde de zonă, Radu Nițu. Acesta ne-a spus că au fost purtate discuții cu cetățenii din Mîndrești, astfel încât aceștia că cunoască ce formalități trebuie realizate pentru ca proiectul să devină realitate. „Am discutat cu oamenii despre importanța realizări acestei investiții, sunt oameni de pe fiecare stradă care se implică, le dau formularele și cererile care trebuie completate de fiecare proprietar. Cetățenii își doresc introducerea gazelor în cartier, inclusiv cei de la Penitenciar susțin această investiție”, ne-a spus Radu Nițu.

Proiectul beneficiază de susținerea primarului Cristi Misăilă, cel care a fost și la o întâlnire cu locuitorii cartierului pentru a le explica ce proceduri trebuie parcurse și cum trebuie realizată investiția. Edilul a spus în repetate rânduri că primăria va aloca fonduri pentru realizarea sistemului de gaze naturale la Mîndrești. „Cartierul Mîndrești va avea gaze, dar trebuie respectate anumite proceduri. Sunt cereri și formulare pe care cei de la Distrigaz le solicită. Fără aceste cereri nu putem demara procedurile pentru introducerea gazelor naturale“, a precizat primarul Cristi Misăilă.

La începutul anilor 2000 a mai existat o tentativă de a fi introduse gaze în acest  cartier al municipiului însă, la acea dată, mulți dintre locuitori nu au fost de acord. Era perioada când lemnul de foc era ieftin și locuitorii din zonă nu au dorit să plătească pentru introducerea gazelor naturale. Situația economică s-a schimbat, iar lemnul de foc se găsește cu dificultate, prețurile fiind tot mai mari. În plus, a crescut foarte mult numărul de case noi. Practic, prin acest proiect va fi realizată conducta principală, iar costurile aferente realizării branșamentelor individuale vor fi suportate de fiecare utilizator final al rețelei de alimentare cu gaze naturale.

Procedura prin care primăria poate susține realizarea unui asemenea proiect este mai complicată deoarece distribuitorul de gaze naturale este o firmă privată și nu realizează aceste racordări decât dacă sunt rentabile. Ori, în cazul consumatorilor casnici, costurile realizării rețelelor sunt foarte mari, fiind considerate nerentabile. Singura variantă este implicarea autorităților locale, care să suporte financiar aceste costuri pentru realizarea rețelelor de distribuție.

2 COMENTARII

  1. Vrem retea de gaze si la Vanatori ! Plus ca pe drumul Focsani – Vanatori s-au construit (si se vor construi ) multe case. Primaria Vanatori nu a gandit nici un proiect in acest sens ?!?

  2. LA CAMPINEANCA SE AUZEA CA SE BAGA GAZE? A FOST DOAR PROMISIUNE DE CAMPANIE ELECTORALA? CE SE MAI AUDE DOMNULE PRIMAR CA PARCA ADUCEATI GAZE DIN ODOBESTI? SAU ADUCEATI GAZE DOAR PANA LA CARTIER CARNABEL …?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?