Marian Oprișan își sărbătorește astăzi ziua de naștere

1
2607

Președintele Consiliului Județean Vrancea și al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Marian Oprișan, își sărbătorește astăzi, de Înălțarea Sfintei Cruci, ziua de naștere.

Președinte al PSD Vrancea și vicepreședinte al PSD la nivel național, Oprișan a fost permanent alături de vrânceni și s-a luptat pentru ca Vrancea să primească fonduri pentru investiții precum alimentarea cu apă, cu gaze naturale, curent electric, reabilitarea drumurilor, canalizare, un mediu mai curat, instituții de cultură precum Teatrul Municipal sau Ateneul Popular.

De numele lui Marian Oprișan se leagă majoritatea investițiilor realizate sau aflate în curs de realizare, din care amintim: „Amenajarea ariei naturale de interes local Crâng Petrești și îmbunătățirea infrastructurii de acces”; Bazinul olimpic de înot de la Focșani; reabilitarea și modernizarea  DN2 D Focșani – Tulnici – Ojdula – Târgu Secuiesc; reabilitarea și modernizarea DJ 205D, Valea Sării – Năruja – Paltin – Nereju – Brădăcești; „Consolidare și restaurare Secția de științe ale naturii și acvariu – Casa Tatovici” și „Consolidare, restaurare și punere în valoare – Muzeul Vrancei – a imobilului fostului Tribunal Județean”. Tot de numele lui Marian Oprișan se leagă începerea lucrărilor și continuarea construcției la Catedrala Ortodoxă din Focșani.

De asemenea, sub coordonarea lui Marian Oprișan, Consiliul Județean a depus spre finanțare 5 proiecte de reabilitare a unor drumuri  cu conectivitate directă la reţeaua TEN –T, investiții care vizează reabilitarea a tot atâtea drumuri pe care nu s-a intervenit niciodată de peste 35 de ani. Este vorba de reabilitarea următoarelor drumuri: „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum judeţean dintre localităţile: Limită judeţ Buzău – Voetin – Sihlea – Obrejiţa – Tâmboieşti- Bordeşti cu conectivitate directa la reţeaua TEN –T“, în valoare de 41.849.716 lei fără TVA; „Modernizarea  infrastructurii rutiere de drum judeţean dintre localităţile: Focşani – Goleşti – Vârteşcoiu – Odobeşti cu conectivitate directă la reţeaua TEN –T“, în valoare de 35.008.708 lei fără TVA; „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum judeţean dintre localităţile: Dumbrăveni – Gugești – Popeşti – Urechești – Budești – Cotești – Blidari – Bontești – Dălhăuți -Faraoanele- Rimniceanca-Beciu-Odobeşti cu conectivitate directă la reţeaua TEN –T“, în valoare de 81.434.919 lei fără TVA;  „Modernizarea  infrastructurii rutiere de drum judeţean dintre localităţile: Gologanu – Slobozia Ciorăşti – Coteşti cu conectivitate directă la reţeaua TEN–T“. „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Gugești – Dragosloveni – Gura Caliței – Dealu Lung -Tinoasa – Poenița – Dumitrești cu conectivitate directa la rețeaua TEN-T”

Valoarea totală estimată a celor 5 drumuri este de peste 468 milioane de lei, echivalentul a 104 milioane de euro.

Un alt proiect extrem de important pentru comunitatea vrânceană este proiectul Vranceaqua, ajuns acum la etapa a II-a, care are o valoare totală de peste 1,1 miliarde de lei, adică 248,380,370 euro.  În cadrul acestui proiect, inițiat tot de președintele Marian Oprișan, vor fi realizate rețele de apă și canalizare, vor fi construite stații de pompare a apelor uzate, dar și stații de epurare a apelor uzate.

Tot în urma demersurilor președintelui Marian Oprișan, 185 de investiții, care vor fi realizate în județul Vrancea, în valoare de peste 797 milioane de lei (peste 177 de milioane de Euro), au fost prinse la finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Fondurilor Publice. Este vorba de investiții în infrastructura rutieră-reabilitare de drumuri și poduri, reabilitare și construcție de școli, sisteme de canalizare, stații de epurare, alimentări cu apă.

„Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor“, cunoscut sub numele de Vrancea Curată, în valoare totală de 153 milioane de lei, echivalentul a 34 de milioane de euro, este un alt proiect inițiat de șeful administrației județene.

Președintele UNCJR este și susținătorul proiectului „Parcul Memoriei Naționale – Mărășești – RoMândria“. În luna noiembrie a anului 2017, peste 8000 de oameni au participat la acțiunea de plantare a primei serii de 50 de mii de stejari, în cadrul Parcului Memoriei Naționale. Peste 11 mii de oameni au plantat, în data de 21 aprilie, 115 mii de puieți de stejari pe 25 hectare de teren în cea mai mare acțiune derulată în cadrul proiectului.

Marian Oprișan este și susținătorul unor evenimente de amploare, precum „Vrancea Eroică”, prin care sunt comemorați eroii, sau Festivalul „Bachus”, care  aduce un aport important la promovarea pe plan naţional şi internaţional a judeţului nostru din punct de vedere oenologic, turistic, cultural, gastronomic şi tradiţional.

Nu în ultimul rând, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a demarat procedurile privind construirea unui nou spital județean. Investiția urmează să fie realizată cu finanțare de la Banca Mondială, iar lucrările vor începe, după cum a anunțat șeful administrației județene, în toamna anului viitor. De asemenea, actualul spital județean a primit aparatură cum nu a mai primit niciun spital județean din România, culminând cu computerul tomograf și RMN-ul.

 

          Marian Oprișan s-a născut în Focșani, unde a copilărit, și-a întemeiat familia și și-a început cariera politică, la vârsta de 20 ani. A urcat treptat în ierarhia politică, ajungând în funcția de președinte al PSD Vrancea în 1993, funcție pe care o deține și în prezent. În februarie 2010 a fost ales pentru prima dată vicepreședinte al PSD România, fiind reconfirmat în funcție în aprilie 2013. Conduce administrația județeană vrânceană din 1993. Mai întâi a fost vicepreședinte al Consiliului Județean, apoi președinte, funcție pe care o îndeplinește și în prezent. Este deja la al treilea mandat de președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România. În plan familial, se mândrește cu fiica sa Mădălina, absolventă de Drept.

 

„Monitorul de Vrancea” îi urează președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan, multă sănătate și „La mulți ani”!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here