Denise Richards şi prietenul său, actorul Aaron Phypers, s-au căsătorit sâmbătă în cadrul unei ceremonii fastuoase, în aer liber, desfăşurate la Malibu, informează Daily Mail. Actriţa de 47 de ani a spus „Da” în faţa familiei, prietenilor, şi a celor trei fiice ale sale, Sam, Lola şi Eloise. Nonconformistă ca de obicei, cea mai recentă protagonistă a serialului „Real Housewives of Beverly Hills” a ales pentru această zi specială o rochie mini brodată, de culoare albă albă, semnată de Mark Zunino, şi şi-a dat jos pantofii la scurt timp după ceremonie.
Printre invitaţii la nuntă s-au numărat mai multe colege de pe platourile de filmare de la „Real Housewives”, printre care Lisa Vanderpump, Lisa Rinna şi Camille Grammer. Fostul soţ al lui Denise, Charlie Sheen, a fost la rândul său invitat la nuntă, însă nu a fost văzut printre cei prezenţi. Cei doi au fost căsătoriţi între 2002 şi 2006 şi au împreună două fete. Cea de-a treia fată a actriţei a fost adoptată după despărţirea de vedeta din „Two and a Half Men”.