Focșaniul a fost capitala blues-ului din România cu trei zile de concerte de excepție. Evenimentul organizat de Asociația Culturală ESTICA a atras iubitori ai muzicii blues din toată țara și nu numai. Oamenii au venit să asculte muzică, să danseze, să se simtă bine în orașul de pe Milcov. Muzica a fost excelentă iar picăturile de ploaie care au mai căzut în cele trei zile nu i-au speriat pe spectatori. Ca la fiecare ediție, între fiecare recital a fost o pauză de 15 minute în care spectatorii puteau merge să-și cumpere un sandviș sau o bere din zona special amenajată. Seara de vineri a fost deschisă de Ben Poole, în TOP 10 al celor mai buni chitariști din Europa. A fost urmat de Nico Brina, cu ritmuri Boogie-Woogie și rock n’ roll. Prima seară a fost închisă de Joe Louis Walker, o legendă a chitarei, care a fost recrutat de „The Blues Foundation’’ în „The Blues Hall of Fame’’.
A doua zi, sâmbătă, pe scenă au urcat Headline Blues Band, câștigătorii Swedish Blues Challenge din 2016 și reprezentanții Suediei în 2017 la European Blues Challenge. Al doilea concert al serii a fost susținut de Southern Avenue, trupă originară din Memphis iar seara a fost închisă de Dwayne Dopsie & the Zydeco Hellraisers, care a ridicat în picioare spectatorii de la primele acorduri. Surpriza serii de sâmbătă a fost Mike Andersen. Acesta a cântat la ediția de anul trecut a Festivalului dar a dorit să revină la Focșani pentru se reîntâlni cu prietenii pe care și i-a făcut aici. Fiecare din primele seri ale Festivalului s-au încheiat, la L`Atelier, cu câte un jam session prelungit până la primele ore ale dimineții, la care au participat artiștii veniți la FBF alături de tineri muzicieni din Focșani.
În ultima seară, pe scena din Piața Unirii au urcat Detonics cu ritmuri de swing și boogie. Al doilea concert al serii de duminică a fost pe JJ Thames, cu o călătorie muzicală din Mississippi până în Memphis, și o mică oprire în Detroit. Festivalul de anul acesta a fost închis de Shemekia Copeland. Cu o voce impresionantă, artista americană a arătat pentru ce a fost nominalizată la Grammy în 2000 și 2002.
Prezentatorul a fost Berti Barbera, cunoscut actor, cântăreț, compozitor și prezentator de televiziune din România.