Majoritatea copiilor care au abandonat cursurile în anul școlar trecut, la nivelul județului Vrancea, erau din mediul rural, atrage atenția deputatul PSD Angel Tîlvăr. Într-un comunicat de presă, deputatul arată că, în anul școlar precedent, la finalul semestrului I au abandonat școala 363 de elevi. Cei mai mulți dintre aceștia, 320, provin din mediul rural, iar 43 din mediul urban. Deputatul subliniază că „la fel de grav este faptul că foarte mulți dintre aceşti tineri nu doresc să intre în câmpul muncii în România, după abandonarea studiilor. În august anul acesta, înainte de sesiunea de toamnă, peste 500 de locuri din liceele și școlile profesionale erau neocupate, 267 de locuri fiind libere în învățământul profesional din Vrancea”. „Ştiu că se încearcă diminuarea analfabetismului funcțional şi a abandonului şcolar, prin proiecte şi programe educaţionale punctuale, dar nu este suficient. Suntem în pragul începerii unui nou an şcolar în România, evaluarea acestor situații trebuie să ne determine să acţionăm fără întârziere în sensul reducerii cifrelor îngrijorătoare, legate nu doar de analfabetismul funcţional, ci și de abandonul școlar. Cred că împreună putem contura un program de reforme structurale în sistemul de educație, care să fie pe lista priorităţilor României, însemnând pe termen lung o creștere economică accelerată și considerabil mai inclusivă pentru România”, a spus deputatul Angel Tîlvăr.
Parlamentarul precizează că fenomenul de abandon școlar este strâns legat de cel al migrației, mulți elevi renunțând la cursuri pentru că familia ia calea străinătăţii. La jumătatea acestui an, în Vrancea s-au înregistrat 632 copii cu ambii părinți plecați în străinătate, 1.667 cu un singur părinte plecat din țară și 349 cu părinte unic susținător.
În comunicat se arată că, începând cu anul 1965, UNESCO a declarat oficial data de 8 septembrie ca Zi Internaţională a Alfabetizării, cu scopul de a promova alfabetizarea ca instrument al dezvoltării esenţiale a omului modern. Cu toate eforturile întreprinse de atunci, 15 % din populaţia lumii încă nu ştie să scrie sau să citească. „În 2016, Centrul de Evaluare și Analize Educaționale publica un studiu, potrivit căruia țara noastră se confrunta cu o rată îngrijorătoare a analfabetismului. Cei mai mulți dintre copii abandonează școala din cauza sărăciei sau a lipsei de educație a părinților. Cei mici sunt trimiși la muncă pentru a sprijini familia sau pur și simplu nu au cum să meargă la școală. Rata de părăsire timpurie a şcolii este îngrijorătoare: 26,6% în zonele rurale din România, 17,4% în oraşe mici şi suburbii şi scade la 6,2% în municipii, relevă o statistică din mai 2018 realizată de Organizaţia Salvaţi Copiii. Problema abandonului școlar este una europeană, nu doar românească”, spune deputatul Tîlvăr.