Bărbatul care s-a sinucis miercuri seară, așezându-se pe șinele de cale ferată, era patronul unei firme din Focșani care comercializa cereale. El avea 50 de ani și divorțase în luna mai. Era originar dintr-o comună din apropiere de Focșani. Surse ne-au spus aseară că acesta ar fi lovit cu mașina un bărbat, de 39 de ani, din motive de gelozie, apoi s-a dus acasă, a lăsat automobilul și s-a dus spre calea ferată. Conform Agerpres, mecanicul de locomotivă le-a declarat poliţiştilor că bărbatul a ieşit din boscheţi la sosirea trenului şi s-a aşezat pur şi simplu pe linia ferată. Mecanicul nu a mai putut să frâneze şi a trecut cu trenul peste el.
Bărbatul lovit cu mașina a suferit răni ușoare, fiind cel care le-a spus polițiștilor marca și numărul de înmatriculare al autoturismului.
Fosta soție a bărbatului care s-a sinucis a postat imagini cu doliu pe pagina ei de Facebook, la câteva ore de la tragedie.
Comisar șef Zorel Burlan a precizat că nu este exclusă posibilitatea ca bărbatul care s-a sinucis să-l fi lovit intenționat cu mașina pe bărbatul de 39 de ani.