O echipă de cercetători elveţieni a demonstrat că în timpul anilor mai secetoşi concentraţia de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă creşte rapid deoarece ecosistemele afectate absorb o cantitate mai mică de carbon, concluzie care trebuie luată în calcul în cadrul următoarei generaţii de modele climatice, a anunţat joi Institutul federal elveţian de tehnologie din Zurich (ETH), citat de agenţia Xinhua.
Un studiu realizat anterior a sugerat că ecosistemele terestre absorb, în medie, 30% din emisiile antropogene de CO2, temperând astfel creşterea concentraţiei de CO2 din atmosferă. Însă, plantele au nevoie de apă pentru a se dezvolta. În perioadele de secetă, când solul devine arid, plantele îşi reduc procesul de fotosinteză şi respiră mai puţin pentru a economisi apa şi a-şi conserva ţesuturile. Drept consecinţă, plantele nu mai sunt capabile să capteze CO2 din aer, iar o cantitate mai mare din acest compus rămâne în atmosferă.
În timp ce acest efect poate fi observat cu uşurinţă în laborator, măsurarea impactului la nivelul întregii planete s-a dovedit destul de dificil. Una dintre cele mai mari provocări pentru oamenii de ştiinţă a fost aceea de a măsura unde şi cât de des se manifestă seceta la nivel global. În cadrul unui nou studiu publicat în cea mai recentă ediţie a jurnalului ştiinţific Nature, o echipă de cercetători de la ETH Zurich a utilizat tehnologia satelitară inovatoare pentru a măsura schimbările extrem de mici în câmpul gravitaţional al Pământului din ultimii ani şi a constatat că unele mici perturbaţii ale câmpului gravitaţional sunt cauzate de schimbările survenite la nivelul depozitelor de apă.
Când o anumită zonă este afectată de o secetă majoră, masa de apă scade şi, prin urmare, gravitaţia devine uşor mai slabă în regiunea respectivă. Astfel de variaţii sunt atât de mici încât sunt imperceptibile pentru oameni. Însă, prin intermediul măsurătorilor satelitare oamenii de ştiinţă pot estima schimbările de amploare la nivelul depozitelor de apă cu o precizie de aproximativ patru centimetri în orice punct al planetei.
Cercetătorii au comparat schimbările anuale ale masei totale de apă de pe toate continentele cu rezultatele măsurătorilor la nivel global ale creşterii de CO2 din atmosferă şi au constatat că în anii cei mai arizi, cum a fost 2015, ecosistemele naturale au eliminat aproximativ 30% din carbonul prezent în atmosferă în comparaţie cu un an obişnuit. Ca urmare, concentraţia de CO2 a crescut mai rapid în 2015 spre deosebire de anii obişnuiţi. La celălalt capăt al scalei, în timpul celui mai umed an înregistrat până acum, în 2011, concentraţiile de CO2 din atmosferă au crescut într-un ritm mult mai lent datorită vegetaţiei sănătoase. Aceste rezultate ajută la înţelegerea motivului pentru care creşterea cantităţii de CO2 din atmosferă poate varia foarte mult de la un an la altul, chiar dacă emisiile de CO2 generate de activităţile umane sunt relativ stabile.
Cercetătorii au declarat că efectele secetei sunt mai puternice decât se estimase anterior prin modelele bazate pe vegetaţie şi, în cele din urmă, aceste observaţii vor fi integrate în următoarea generaţie de modele pentru o mai bună monitorizare a emisiilor de CO2 şi pentru a se verifica dacă aceste valori îndeplinesc obiectivele stabilite în cadrul acordurilor internaţionale pe tema climei.
