Să fii tată pentru 13 copii este un lucru minunat, dar să îi crești până aproape își iau zborul din cuib este un lucru impresionant. O poveste de viață, un singur om ce a trăit într-o viață cât nu trăim noi într-o mie de ani. Dogaru Vasile este un bărbat de 64 de ani. Cel mai mare dintre copiii lui are acum 42 de ani. Nea Vasile nu a cerut nicicând ajutorul, nu s-a plâns nicicând de prea puțin, a avut momente când i-a mers bine, a avut momente când a avut o afacere a lui. Părinții lui sunt oameni cu studii, tatăl lui Nea Vasile a fost profesor, a murit acum vreo 2 ani, mama este pensionară, are 87 de ani și este colonel în rezervă. Îl întreb cum de a ajuns să aibă 13 copii, îmi răspunde sincer, că nu știe. “Sunt un om cu bune cu rele, mi-au plăcut femeile, dar mi-am asumat și copiii”. Fiecare copil în parte are o poveste impresionantă, dar vă voi povesti doar viața lui Raul și a lui Marinică.
Marinică mai are încă 2 frați după mamă; la nici 2 luni după ce a fost născut, mai exact din ce ne spune nea Vasile, “când Marinică avea 62 de zile”, ”mama lui a plecat și nu s-a mai întors niciodată, deși au trecut ani”. După plecarea mamei, Marinică s-a îmbolnăvit și a fost internat timp de un an și 8 luni! În toată perioada de un an și 8 luni a fost o singură zi externat. Acolo a fost primul lui gângurit, acolo a fost primul lui mers de-a bușilea, acolo a spus pentru prima dată “MAMA”, doar că nu a avut cui să îi spună, nu a avut cine să îl vadă sau să îl audă. Un copil adus pe lume și lăsat fără dragoste…
A rămas acolo până când a împlinit vârsta de un an și 10 luni, dar, chiar și atunci, lucrurile nu au mers mai bine pentru el. Acasă, unde trebuia să ajungă și el, alături de frații lui, îl aștepta doar un tată vlăguit, un tată sărac și un tată prea speriat pentru a lua acasă un trup așa firav. Astfel că Marinică a fost preluat de DGASPC Vrancea, unde a stat până la apropierea vârstei de 4 ani. La centru a fost vizitat lunar de tatăl și frații lui, până când cei de la Protecția copilului și asistență socială au decis că nea Vasile este pregătit să-l ia acasă. Nea Vasile mergea lunar la el, mereu însoțit de ceilalți 4 copii, de fiecare dată îi duceau și un pachețel, niciodată nu se duceau cu mâna goală. Dar Marinică nu avea nevoie de pachețel, avea nevoie sa fie acasă, avea nevoie de cineva caruia să-i spună tată, avea nevoie de o mamă, avea nevoie de frații lui. A venit ziua în care Marinică a fost luat acasă și aici a rămas. E timid, retras și speriat. Nu vorbește, doar șoptește câteva cuvinte, dar este un copil sănătos care încearcă cu ajutorul frățiorilor lui să se integreze în comunitate și va reuși.
Raul este un copil de 15 ani, un copil care nu mai știe nimic de mama lui de când avea vârsta de un an și 3 luni. Povestea lui, spusă de nea Vasile, sună cam așa: nea Vasile s-a îndrăgostit de o tânără, Alina, iar aceasta a rămas însărcinată… “Mi-a spus că este însărcinată și că nu vrea să păstreze sarcina, că îl va da afară; după un timp a plecat în Spania, cunoscuse pe internet un bărbat mai în vârstă, de profesie avocat. S-a căsătorit și a rămas acolo, peste puțin timp l-a născut pe Raul, care a fost trecut pe numele soțului spaniol. După vreun an a murit avocatul iar fiica acestuia i-a aruncat în stradă, atât pe Alina cât și pe fiul ei, deși purtau același nume. Fiica avocatului nu l-a recunoscut niciodată ca frate. M-am trezit cu ea la poartă, cu un copil in brațe, mi-a zis să-l țin până își rezolvă niște probleme, au trecut vreo 14 ani, încă nu și le-a rezolvat, că nu s-a mai întors niciodată” povestește nea Vasile, în timp ce lui Raul i se inundă ochii de lacrimi și își caută de treabă prin curte.
Povestea lui nu se oprește aici, a fost adus din Spania și lăsat în brațele lui nea Vasile fără nici un document. Copilul nu a putut fi înscris la școală din lipsa documentelor. I-au trebuit vreo 4 ani lui Nea Vasile să obțină custodia lui Raul și documente pentru el. “Au căutat-o pe Alina și cu Interpolul, nu a mai fost găsită. Noroc cu domnul Primar, care ne-a ajutat în toată aceasta perioadă. Domnul Maghiaru, primarul comunei, ne-a fost alături și a făcut tot ce a ținut de dânsul și chiar mai mult, doar pentru a ne ajuta și nu numai acum”.
Raul este în continuare cetățean spaniol, este pe numele domnului Vega, dar în custodia tatălui lui biologic. După 4 ani de umblat cu hârtii, poliție, judecătorie, la 10 ani a reușit să îl înscrie la școală. Este un elev premiant, dar din cauza actelor, Raul este abia în clasa a V-a, deși a împlinit 15 ani.
Alaturi de nea Vasile mai cresc acum alți 3 copii: Eduard, de 14 ani, care vrea să devină preot (când i-am vizitat era la preotul satului, îl ajută pe la biserică și la treburile bisericești); Ionel, care are 8 ani și este elev în clasa a ll-a, terminând clasa l cu premiul l (Nea Vasile spune că este: “deșteptul familiei”!); Gabi, de 7 ani, elev în clasa I. Îl întreb pe Găbiță ce își dorește și ce ar vrea să primească. Îmi spune că vrea foarte mult ”ca tăticu’ să fie sănătos să ne poată crește”(…). Nu îmi amintesc ce îmi doream la 7 ani, dar sigur avea legătură cu dulciurile și jucăriile. Din păcate, sărăcia strică copilăria.
Nea Vasile mai are încă 8 copii, care sunt mari și s-au împrăștiat prin lume. Cu excepția unuia pe care îl are cu Monica, pe toți spune că i-a crescut până aproape de vârsta majoratului. Monica l-a luat pe Gabriel și a plecat cu el în Italia, când copilul avea doar un an și jumătate, de atunci nu a mai văzut-o nici pe Monica, nici pe fiul lui, au trecut 12 ani și Nea Vasile nu a mai primit nici o veste. Are 4 copii cu Veronica, toți majori, 3 copii cu Ioana, 1 copil cu Geta, 1 copil cu Mihaela, 1 copil cu Monica, 3 copii cu Alina. Toate au plecat, nea Vasile a rămas și a crescut copiii. Îi crește, îi educă și îi povățuiește cum numai un părinte devotat o poate face. “Ce să le fac doamnă, îi cresc. Dacă plantezi un pom și îl lași în voia lui, va creste strâmb. Dacă îi pui un băț drept, va crește și el drept, așa și cu copiii.”
Se descurcă singur an de an, mai puțin anul acesta, când ploaia i-a distrus toată munca. “Roșiile nu au rezistat la atâta apă, nici ardeii, nimic nu a rezistat în fața naturii. În fiecare an reușeam să vând roșiile, ardeii și ce mai aveam prin grădină și să am bani de rechizite, anul acesta nu mai pot!”
Nea Vasile este unul dintre cei mai gospodari oameni pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc. În curte și în casă este o curățenie de îți este teamă să pășești. Casa a construit-o cu mâinile lui, a avut casă în oraș, dar după o despărțire și o afacere care a mers prost, a fost nevoit să vândă casa pe nimic, să își cumpere un petic de pământ și să o ia de la zero. Și a luat-o de la zero!
Acum nu cere pentru el nimic, cere pentru Marinică și frații lui, rechizite, încălțăminte și haine. Oare putem fi parte din glasul lui Marinică? Odată cu noi, Marinică va prinde glas. Iar eu vă promit că vă aduc un film cu mulțumirile din partea lui Marinică, Găbiță, Ionel, Eduard și Raul. Nea Vasile nu doar cere, muncește, chiar dacă natura i-a distrus recolta, el continuă munca prin sat, merge la pescuit aproape în fiecare seară și vinde captura unor domni veniți din oraș.
Am luat legătura și cu primarul comunei Garoafa, domnul Gheorghe Maghiaru, care ne-a susținut spusele lui Nea Vasile și de asemenea ne-a spus că este un om serios, un om care este devotat copiilor și care îi crește cu dragoste și devotament. De asemenea, ne-a spus că primăria le va fi în continuare alături cu ajutorul social și cu lemne pentru iarnă. În poze veți vedea camere cochete, căsuța este ridicată de nea Vasile, mobila au primit-o de la oameni cu suflet mare și au grijă de ea ca de ochii din cap. Spune că măcar atât să le lase celor mici: ”sunt în vârstă, măcar un acoperiș să aibă pentru zilele în care eu nu voi mai fi!”. Sub acoperiș au nevoie de mâncare, haine, rechizite și speranță.
