„Trăieşti cu adevărat când nu trăieşti numai pentru tine” poate fi o deviză pentru orice salvator iar plutonierul major Sima Florin, „Pompierul lunii MAI 2018”, reprezintă cu certitudine dovada că, de fiecare dată, un pompier va acţiona imediat pentru a salva viaţa celui aflat în pericol.
Duminică, 26 august, aflat în timpul liber, plutonierul major Sima Florin îşi petrecea sfârşitul de săptămână în compania unui prieten în faţa blocului în care locuieşte. Discuţia celor doi a fost întreruptă de un bărbat care a căzut cu pieptul pe un gărduleţ de fier care se afla în imediata apropiere. Reflexul de salvator al colegului nostru l-au făcut să acorde imediat primul ajutor persoanei accidentate. După ce a ridicat persoana vătămată, ca un adevărat profesionist, subofiţerul a început să verifice starea generală a bărbatului pe care l-a aşezat pe o bancă. În timpul evaluării, bărbatul a devenit incoerent în vorbire pierzându-şi cunoştinţa pentru scurt timp. Stăpân pe situaţie, plutonierul major Sima Florin a trecut la primele manevre pentru restabilirea stării de conştienţă a celui în cauză şi l-a rugat pe prietenul său să sune imediat la numărul unic de urgenţă 112. Din fericire bărbatul şi-a revenit şi a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean care l-a transportat la spital pentru efectuarea de investigaţii suplimentare.
Suntem mândri de colegul nostru şi îl felicităm încă o dată pentru faptele lui!
Sursa text și foto: Facebook/ISU Vrancea