Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Cum va fi VREMEA până pe 9 septembrie

Meteorologii prognozează pentru următoarele două săptămâni (27 august – 9 septembrie) o vreme caldă, cu temperaturi medii diurne în creştere chiar şi în primele zile ale lunii septembrie, în timp ce la capitolul precipitaţii, acestea vor fi prezente pe arii mai extinse spre finalul lunii august şi doar sporadic după 2 septembrie, reiese din estimările Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicate luni.

 

În Banat, în primele zile ale intervalului de prognoză, regimul termic diurn va fi în creştere uşoară de la o zi la alta, astfel încât temperaturile maxime vor atinge 31 de grade, pe 31 august şi 1 septembrie, pornind de la o valoare medie regională de 22 – 23 de grade în prima zi de prognoză. În intervalul 2 – 9 septembrie nu vor mai fi variaţii termice importante, iar valorile diurne vor fi de aproximativ 28 – 29 de grade. Temperaturile nocturne vor avea uşoare variaţii, dar pe întreg parcursul celor două săptămâni de prognoză se vor încadra, în medie, între 14 şi 16 grade. Probabilitatea de apariţie a averselor pe arii relativ extinse şi mai însemnate cantitativ va fi ridicată în prima zi, iar apoi doar izolat se vor mai semnala ploi slabe, în intervalul 2 – 9 septembrie.

 

În Crişana, temperaturile maxime vor fi în creştere, de la o medie de 24 de grade în prima zi a intervalului de prognoză, până în jurul valorii de 30 de grade, pe 31 august şi 1 septembrie. Ulterior, regimul termic diurn va marca o uşoară scădere, iar media regională a maximelor se va menţine constantă, în jurul a 28 de grade, până la finalul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Valorile termice nocturne vor marca uşoare variaţii în prima săptămână, când se vor situa, în general, între 13 şi 16 grade, dar se vor menţine relativ constante în cea de-a doua săptămână, când se vor situa în jurul unei valori medii de 14 grade. În prima zi a intervalului de prognoză vor fi averse pe arii relativ extinse, iar după data de 1 septembrie şi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, probabilitatea pentru ploi slabe, pe arii restrânse, va fi ridicată aproape în fiecare zi.

 

În Transilvania, între 27 şi 30 august, vor fi temperaturi maxime de 27 – 28 de grade, caracterizând o vreme apropiată de normal din punct de vedere termic. Pe 29 – 30 august valorile diurne vor fi uşor mai ridicate, spre 29 – 30 de grade, în medie, apoi vor marca o scădere, astfel încât între 4 şi 9 septembrie se vor situa în jurul unei valori medii de 26 de grade, apropiată de normă perioadei. Temperaturile minime vor fi mai ridicate în primele zile ale intervalului de prognoză, când media acestora va fi de aproximativ 15 grade. Ulterior, acestea vor scădea uşor, iar între 30 august şi 9 septembrie vor fi cuprinse între 11 şi 13 grade. Averse pe arii mai extinse şi mai importante cantitativ vor fi pe 27 şi 28 august, după care probabilitatea pentru ploi de scurtă durată, pe arii restrânse, va creşte după data de 2 septembrie.

 

În Maramureş, în decursul primei săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi uşor de la o zi la alta, astfel încât maximele diurne vor creşte de la 26 de grade în prima zi, spre 29 – 30 de grade, pe 31 august şi 1 septembrie. Ulterior, regimul termic diurn va fi în uşoară scădere, iar în intervalul 3 – 9 septembrie se va concretiza prin valori medii de 26 – 27 de grade, apropiate de mediile multianuale ale perioadei. Media temperaturilor minime va avea o evoluţie oscilantă, cu valori ce vor scădea de la 15 grade în prima zi, spre 12 – 13 grade, pe 30 şi 31 august, pentru ca ulterior, între 1 şi 3 septembrie, să crească din nou, spre 14 grade. În cea de-a doua săptămână regimul termic nocturn nu va mai avea variaţii semnificative şi media minimelor se va situa în jurul a 13 grade. Vor fi averse în prima zi a intervalului de prognoză, pe arii mai restrânse şi în a doua zi, apoi probabilitatea pentru ploi slabe, trecătoare, va creşte din nou după data de 1 septembrie.

 

În Moldova, în intervalul 27 august – 2 septembrie, temperaturile maxime vor avea variaţii de la o zi la alta şi se vor situa, în medie, între 27 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate valori pe 28 şi 31 august, precum şi pe 1 septembrie. După această dată, regimul termic diurn se va menţine constant şi se va caracteriza prin valori medii apropiate de normele perioadei, de aproximativ 26 de grade, până la finalul celor două săptămâni de prognoză. Temperaturile minime nocturne, de aproximativ 17 grade la începutul intervalului de prognoză, vor scădea spre 14 grade, pe 30 şi 31 august, iar în prima decadă a lunii septembrie se vor situa, în medie, între 14 şi 16 grade. Pe 28 august se vor semnala averse la nivel local, iar pentru celelalte zile ale intervalului de prognoză se estimează că probabilitatea pentru ploi slabe, trecătoare, va fi mai ridicată după data de 2 septembrie.

 

În Dobrogea, în prima săptămână a intervalului de prognoză, temperaturile maxime se vor situa în jurul unei medii regionale de 30 de grade, caracterizând o vreme caldă, chiar călduroasă în orele amiezelor. Ulterior, în intervalul 3 – 9 septembrie, regimul termic diurn va marca o scădere şi media maximelor, apropiată de norma perioadei, va fi de aproximativ 27 de grade. Temperaturile nocturne vor avea uşoare variaţii pe parcursul celor două săptămâni ale prognozei, dar tendinţa generală va fi de scădere, de la aproximativ 20 de grade la început, spre 17 grade la finalul celei de-a doua săptămâni. Pe parcursul primei săptămâni a intervalului de prognoză nu se vor semnala precipitaţii, iar în cea de-a doua săptămână apar condiţii pentru ploi slabe, trecătoare.

 

În Muntenia, vremea va fi călduroasă până pe data de 3 septembrie, iar temperaturile medii diurne vor avea variaţii de la o zi la alta, dar se vor situa, în general, între 30 şi 33 de grade. Apoi, vremea se va răcori, maximele termice vor marca o scădere până la valoarea de 28 de grade, valoare ce se va menţine constanta în intervalul 4 – 9 septembrie. În prima parte a intervalului de prognoză, media temperaturilor minime va fi de 18 grade, urmând ca între 30 august şi 1 septembrie temperatura medie nocturnă să se situeze în jurul valorii de 17 grade. În intervalul 2 – 9 septembrie, minimele termice se vor menţine relativ constante, în jurul valorii de 15 grade. Vor fi ploi slabe, de scurtă durată, între 27 şi 29 august, precum şi în intervalul 2 – 9 septembrie, însă acestea se vor semnala doar pe arii restrânse.

 

În Oltenia, în prima săptămână, vremea va fi caldă. Temperaturile medii diurne vor creşte treptat, de la 27 de grade pe data de 27 august, până la 32 de grade pe 1 septembrie, apoi, în intervalul 2 – 4 septembrie, valorile termice vor marca o uşoară scădere, până la o medie de 28 de grade, care va rămâne constantă până la sfârşitul intervalului de prognoză. Temperaturile medii nocturne se vor încadra între 16 şi 18 grade în intervalul 27 august – 3 septembrie, după care vor scădea uşor şi treptat, până la o medie regională de 14 – 15 grade, ce se va menţine constantă în intervalul 4 – 9 septembrie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată pe 27 august, când aversele se vor semnala pe arii relativ extinse şi, din nou, între 3 şi 9 septembrie, când doar izolat şi trecător, va ploua slab.

 

La munte, temperaturile medii diurne nu vor avea variaţii semnificative de la o zi la alta şi vor fi cuprinse între 18 şi 20 de grade, în prima săptămână a intervalului de prognoză. În săptămâna a doua, pe fondul unei uşoare tendinţe de scădere a regimului termic, valorile termice se vor situa în jurul unei medii de 16 grade. În intervalul 27 august – 2 septembrie, temperaturile minime vor marca o scădere de la 12 grade în data de 27 august, până spre 9 grade pe 30 august, apoi vor creşte treptat de la o zi la alta, până la 11 grade pe 1 şi 2 septembrie. În cea de-a doua săptămână de prognoză, temperaturile nocturne se vor menţine constante, în jurul unor valori medii de 8 – 9 grade. Vor fi averse pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ pe 27 şi 28 august, apoi probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi mai ridicată după 1 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?