Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Cresc sau nu? Consilierii locali discută propunerea de majorare a tarifelor la PARCĂRI

Consilierii locali focșăneni vor decide, miercuri, dacă vor fi majorate tarifele de închiriere pentru parcările de reședință din municipiu până la 170 lei anual, la care se adaugă TVA . Propunerea a fost înaintată de Consiliul de Administrație al societății Parking însă nu se bucură de sprijinul majorității PSD – ALDE din Consiliul Local Focșani. Imediat după ce propunerea a fost lansată în dezbatere publică, a fost criticată de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. Președintele PSD Vrancea, dar și vicepreședinte la nivel național al Partidului Social Democrat, a declarat că această inițiativă nu este una corectă față de cetățenii municipiului Focșani. Sunt împotriva acestei inițiative de majorare a tarifelor pentru parcările de reședință din municipiul Focșani. Eu sunt pe principiul că municipalitatea trebuie să ofere locuri de parcare suficiente cetățenilor și abia după aceea să vorbim despre majorarea tarifelor. Recomand Primăriei municipiului Focșani cât și societății Parking săși vadă lungul nasului, să înțeleagă că ceea ce trebuie să primeze în activitatea desfășurată în administrația publică locală este interesul cetățeanului și nu al unei societăți sau instituții, a declarat Marian Oprișan.

Ulterior, primarul Cristi Misăilă a arătat că propunerea pentru noua grilă de tarifare pentru locurile de parcare din municipiu este o hotărâre a Consiliului de Administrație de la Parking, care trebuie aprobată de Consiliul Local înainte de a intra în vigoare. Această propunere de creștere a tarifelor a fost înaintată Primăriei pentru a intra pe ordinea de zi a primei ședințe a Consiliului Local, așa cum impune circuitul legal. „Țin să precizez faptul că eu personal, în calitate de Primar al tuturor focșănenilor, NU SUNT DE ACORD cu această propunere. Legea însă mă obligă să o supun dezbaterii publice și Consiliului Local, în plenul căruia îmi voi susține acest punct de vedere și voi cere consilierilor locali SĂ NU APROBE majorarea tarifelor. Sunt alte lucruri mult mai importante de făcut decât creșterea tarifelor de parcare, a spus primarul Focșaniului.

Consiliul de Administrație al societății Parking a propus ca tarifele de parcare pentru persoanele fizice să crească de la 120 lei la 170 lei/an, la 250 lei/an pentru a doua mașină și la 350 lei/an, pentru a treia mașină. Asta indiferent de zona în care se află parcarea. La aceste sume se adaugă TVA, ceea ce înseamnă că proprietarul unei mașini va plăti minim 200 lei anual pentru închirierea unui loc de parcare în Focșani. Modificări sunt propuse și la tarifele pentru parcările cu plată, motivate prin faptul că serviciile operatorilor de telefonie mobilă sunt exprimate în euro iar în Regulamentul parcărilor erau trecute doar sume în lei. Astfel, pentru plata directă/autotaxare este de 1,5 lei/oră iar plata prin sms va fi la un tarif de 0,35 euro/oră, la care se adaugă TVA. Pentru o zi se plătește 12 lei iar prim sms va fi un tarif de 3 euro/zi, la care se adaugă TVA. Abonamentele de parcare sunt de 100 lei/lună iar tariful crește la 300 lei pentru persoanele juridice care vor un loc rezervat de parcare/aprovizionare în parcările cu plată din zona târgurilor și piețelor.

Pe de altă parte, cei de la Parking atrag atenția că societatea are o gaură de aproape 73 mii lei după ce consilierii locali nu au fost de acord cu trecerea în administrare a 509 locuri de parcare situate în diferite zone rezidențiale ale municipiului. Proiectul de hotărâre referitor la administrarea locurilor de parcare de către societatea Parking SA a fost discutat de trei ori în ședințele Consiliului Local Focșani și de fiecare dată singurii care nu au fost de acord cu acesta au fost consilierii PNL și UNPR/ PMP. Din cauza abținerii acestora, proiectul nu a obținut numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat, iar locurile de parcare nu pot fi închiriate. Cele 509 locuri de parcare înseamnă aproape 73 mii lei anual, bani pe care Parking nu îi încasează pentru a plăti diferitele investiții. La acest moment, Parking administrează 9388 locuri de parcare în municipiu, din care 8563 locuri sunt în parcările de reședință iar 825 sunt locuri de parcare cu plată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?