Mandat de arestare pentru infracțiunea de tâlhărie calificată
La data de 23 august a.c. Judecătoria Focșani a emis mandat de arestare în lipsă pentru 30 zile, pe numele unui tânăr de 20 ani din municipiul Focșani, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată la data de 19 august a.c., asupra unui tânăr de 22 ani, faptă săvârșită împreună cu alți doi minori de 15, respectiv 17 ani, ambii din municipiul Focșani.
De asemenea, pe numele minorului de 17 ani a fost emis mandat de arestare din data de 20 august a.c., acesta fiind cercetat în stare de arest preventiv.
Biroul de presă al IPJ Vrancea, 24 august