Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Buzău: Podul metalic de la Mărăcineni se redeschide pe 30 august

Podul metalic de la Mărăcineni, peste râul Buzău, intrat în reparaţii în luna aprilie, se redeschide circulaţiei pe 30 august, la ora 8,00, a declarat joi, pentru AGERPRES, dirigintele de şantier, Vasile Ionaşcu. Potrivit sursei citate, după circa patru luni de la închiderea podului pentru reparaţii capitale, lucrările sunt, practic, încheiate. „Lucrăm intens la parapeţi, cei 200 de stâlpi vor fi montaţi până luni, marţi se fac marcajele, dar circulaţia se va deschide efectiv joi dimineaţă pentru că suntem constrânşi de rosturi care s-au prins în nişte răşini speciale şi timp de 10 zile nu trebuie să se circule”, a mai declarat sursa citată.

Podul metalic de la Mărăcineni a fost închis pentru reparaţii capitale pe 22 aprilie, astfel că, timp de peste patru luni, cei peste 30.000 de automobilişti care au tranzitat zilnic Buzău au avut la dispoziţie doar două benzi de mers, pe podul nou, cozile ajungând la orele de vârf la câţiva kilometri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?