Zimbrii reintroduşi de WWF-România şi Rewilding Europe în Munţii Ţarcu şi în Munţii Poiana Ruscă au, din această vară, şi patru viţei. „Este vorba de un viţel în primul grup de zimbri transportat anul acesta în noua zonă de reintroducere din Munţii Poiana Ruscă, comuna Densuş – judeţul Hunedoara, şi trei viţei în grupurile de zimbri liberi din Munţii Ţarcu, în comuna Armeniş – judeţul Caraş-Severin. În ceea ce priveşte viţeii din Munţii Ţarcu, aceştia au o vârstă cuprinsă între două şi opt săptămâni şi sunt într-o stare de sănătate bună. Toţi au fost fătaţi în grupul femelei Mildred, un exemplar ce provine din Rezervaţia Avesta – Suedia şi care a fost transportat în Munţii Ţarcu în anul 2014”, se arată într-un comunicat remis marţi de reprezentanţii WWF România.
Potrivit WWF România, prezenţa viţeilor a fost mai întâi identificată prin intermediul urmelor de copite lăsate de aceştia în teren. Fiind în libertate şi obişnuiţi cu ceea ce le oferă natura din punct de vedere al hranei, locurilor de adăpost şi de trecere, aceştia au şanse reale de a supravieţui, independent de sprijinul pe care îl poate oferi omul, cu atât mai mult cu cât mamele lor sunt exemplare acomodate la viaţa în sălbăticie. „Întreaga turmă prezentă în Munţii Ţarcu şi formată din mai multe grupuri de zimbri transportaţi aici succesiv, începând cu anul 2014, este stabilă, se descurcă bine în mediul natural din această zonă, după ce a trecut în primii doi-trei ani prin multiple provocări legate de ierni grele, boala limbii albastre sau atacuri din partea altor animale. Lor li se vor alătura în libertate şi zimbrii transportaţi aici tot în luna mai 2018 din Germania, Italia şi Vama Buzăului. În prezent, acest ultim grup de află în ţarcul de resălbăticire, unde vor mai petrece circa o lună până la eliberare”, precizează reprezentanţii WWF România, în acelaşi comunicat de presă.
Viţelul din Munţii Poiana Ruscă a venit pe lume în luna mai în ţarcul de aclimatizare, la scurt timp după cele două transporturi de zimbri efectuate în premieră în această zonă. Viţelul este de gen feminin şi este într-o stare de sănătate bună, mama acestuia fiind un exemplar din Germania, din rezervaţia Donaumoos.
Reintroducerea zimbrilor în Munţii Poiana Ruscă şi Munţii Ţarcu din Banat se realizează în cadrul proiectului „Acţiuni urgente pentru refacerea populaţiilor de zimbru în România” (LIFE-Bison), implementat de WWF-România şi Rewilding Europe, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, prin Programul LIFE, în perioada 2016-2021.