România ocupă locul cinci în lume la consumul de alcool și primul loc în Europa la numărul de femei ucise în urma consumului de alcool. Cel puțin unu din zece români bea până nu mai știe de el, unul din șase cazuri de suicid este datorat consumului excesiv de alcool, aproape 80% din cazurile de violență în familie pornesc de la beție, iar 60% dintre cazurile de viol sunt săvârșite de bărbați aflați în stare avansată de ebrietate.
Adevărul este că nici nu avem nevoie de cifre și de statistici pentru a vedea că românului îi place să bea. Este de ajuns o privire în jur. Românul bea la nunți, botezuri, cumetrii, înmormântări. Bea când este avansat la locul de muncă și bea când este dat afară. Bea dacă-i merge bine, iar dacă-i merge rău, bea și mai mult. Salariat, sau șomer, românul găsește întotdeauna resurse financiare pentru băutură, iar de foarte multe ori nici nu are nevoie de bani, pentru că își produce băutura în propria gospodărie, sau chiar muncește doar pentru ea.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) arată că, pentru a nu fi considerat dependent de alcool, nu trebuie să depășești o unitate de alcool consumată pe zi. Patima alcoolului pare însă să fie o moștenire genetică a românilor, iar consumul excesiv de alcool este de departe unul dintre aspectele care îl fac pe român să bată pasul pe loc, să se afunde și mai mult în sărăcie și tristețe.
În Vrancea, de la începutul anului și până în prezent au fost constatate 158 de infracțiuni la regimul rutier pe fondul consumului de alcool, 77 dintre acestea în mediul urban și 81 în mediul rural. O tânără în vârstă de doar 18 ani a murit, în luna mai a acestui an, după ce, pe fondul consumului de alcool, a fost bătută cu bestialitate de către iubitul său. Alte două femei și-au pierdut viața în decursul acestui an ca urmare a multiplelor lovituri primite de la bărbații cu care trăiau și care băuseră prea mult. Zilnic, la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean ajung victime ale agresiunilor fizice, ce au loc pe fondul consumului excesiv de alcool.
„Alcoolul și obezitatea sunt cei mai mari criminali din lume, prin complicațiile lor. La alcool vorbim, în special, de afectarea hepatică și de complicația cea mai severă, care este ciroza hepatică, dar și de afectarea tuturor organelor. Eu am o vorbă: Dacă o firmă farmaceutică sau cineva ar inventa un medicament, care într-adevăr să fie eficient în vindecarea acestor boli, probabil ar fi cel mai bogat om din lume.
Mie nu-mi place termenul de alcoolist, atunci când am un pacient care are o problemă legată de consumul de alcool eu folosesc exact această expresie: Aveți o problemă de sănătate legată de consumul de alcool. Nu-i spun că este alcoolic, pentru că termenul de alcoolic deja pune o etichetă. Pare că-l judeci pe omul respectiv, îl consideri ca fiind vicios, ca fiind slab, ori, este demonstrat de foarte mult timp, că de fapt este vorba despre o problemă de sănătate, dovadă că tulburările legate de consumul de alcool sunt incluse în afecțiunile legate de spectrul afecțiunilor psihice”, spune medic primar psihiatrie Marcel Șarpe, unul dintre cei mai apreciați psihiatri din județul Vrancea.
Dacă împotriva consumului de tutun se duc campanii agresive, iar consumatorul este informat prin tot felul de căi la ce pericole își supune organismul, în ceea ce privește alcoolul, consumatorul nu este informat cu privire la efectele nocive ale acestuia decât dacă solicită. Specialiștii spun că recunoașterea faptului că ai o problemă cu alcoolul și solicitarea ajutorului sunt primii pași în lupta împotriva dependenței.
„În România există foarte multe mituri. Sunt anumite mituri și credințe greșite legate de consumul de alcool și care duc la creșterea numărului de persoane care ajung să fie dependente de alcool. Printre miturile acestea se numără următoarele idei: Sunt bărbat, trebuie să beau! Dacă nu beau, nu sunt bărbat! Nu trebuie însă să înțelegem greșit, sunt și femei care au probleme legate de consumul de alcool. Femeile în general ascund mai bine consumul de alcool, pentru că este, să zicem, o jenă mult mai mare, dar, cu toate acestea, marea majoritate a persoanelor care au probleme legate de consumul de alcool sunt bărbații. Alt mit este: Alcoolul este un aliment. Greșit! Într-adevăr, se poate înghiți, dar asta nu înseamnă că este sănătos. Are și efecte pozitive asupra organismului, dar OMS spune că ar trebui consumat în jur de o unitate de alcool pe zi. Asta înseamnă în jur de 30 de grame de tărie pe zi, 330 ml de bere, 200 ml de vin. Cine poate să-mi spună mie că poate să se oprească la o cantitate de genul ăsta? Cei care au o problemă legată de consumul de alcool nu se pot opri la o anumită cantitate de alcool. Dacă au băut o bere, trebuie să meargă să o bea și pe a doua, și pe a treia, și pe a cincea. Își pierd controlul asupra consumului de alcool.
Dependența înseamnă și faptul că la un moment dat, dacă încerci să întrerupi consumul de alcool, riști să faci sevraj, care în stadiile ușoare se manifestă prin anxietate (neliniște), tremur, transpirație și care poate să treacă, dacă nu este consum foarte mare de alcool, în două trei zile, cu tratament. Este destul de ușor de identificat: pacientului îi tremură extremitățile, transpiră și este anxios, după ce nu a mai consumat alcool jumătate de zi sau o zi. Sevrajul poate să aibă două complicații psihiatrice majore și anume: convulsiile epileptice determinate de sevrajul la alcool și Delirium tremens, care este o stare confuzională, pacientul este dezorientat temporo-spațial, nu mai știe unde se află și poate să aibă halucinații, în special vizuale, adică să vadă lucruri care nu sunt reale. Halucinațiile sunt în general zoopsice, adică pacientul vede în special animale (șoareci, șobolani, muște, etc.) În Delirium tremens, pacienții pot fi foarte agresivi. Au fost situații când, chiar și contenționați fiind, au fost agresivi, pentru că în momentele respective au halucinații și pot să te confunde cu un dușman și să te atace. Delirium tremens este o afecțiune cu potențial fatal foarte ridicat, indiferent de vârstă. Riscul de deces depinde foarte mult însă de resursele fizice pe care le mai are persoana respectivă, în special de cât de afectat este ficatul. Dacă ficatul este foarte afectat, atunci riscul este foarte mare să apară și decesul. În România, din păcate, inclusiv Delirium tremens se tratează în secția de Psihiatrie. Spun din păcate pentru că delirium tremens fiind o afecțiune cu risc vital, ar trebui tratată în secțiile de Terapie Intensivă. De foarte multe ori, pacientul care iese de pe ușa secției de Psihiatrie se duce direct la birtul de lângă secție și a și băut prima sută de tărie. În acel moment, toată munca medicilor, a asistenților, a infirmierilor și toți banii cheltuiți cu tratarea pacientului, sunt în zadar”, mai spune dr. Șarpe.
Statisticile arată că la țară lumea bea mai mult decât la oraș, ghidându-se după falsa credință conform căreia alcoolul ar spori energia necesară la munca din câmp. De fapt, consumul excesiv de alcool deshidratează, suprasolicită ficatul, iar în timp dă toleranță.
„Alt mit al românilor face referire la persoanele din mediul rural, care, statistic vorbind, consumă mai mult alcool decât populația care locuiește la oraș. În mediul rural se consideră că dacă muncești, alcoolul nu-ți face rău. Omul consumă alcool înainte de a merge la muncă, în timp ce muncește și, automat, trebuie să consume și după ce termină munca. Este absolut fals să gândești că alcoolul îți sporește energia. Atunci când muncești și consumi alcool, metabolismul crește, iar ficatul funcționează mai rapid, ca să distrugă alcoolul, astfel alcoolul nu mai ajunge într-o mare cantitate plasmatică și atunci persoana nu se mai îmbată. Dacă omul vede că nu mai ajunge în starea de beție, are impresia că alcoolul nu-i face rău, dar, de fapt, ficatul muncește foarte mult și este afectat. S-a observat că în mediul rural cantitatea cea mai mare de alcool se consumă în timpul verii, când oamenii merg la muncile agricole. Mi se întâmplă foarte frecvent ca pacienții să-mi spună că ei consumă alcool pentru că așa este normal atunci când muncesc. Le spun că se poate să muncești și fără să bei. Atunci când muncești, mai ales vara, îți face foarte mult rău, pentru că te deshidratează, iar asta afectează și mai mult starea de sănătate.
Un alt mit, care nu cred că mai există în altă țară în afară de România este: Cui pe cui se scoate! Așa numita stare de mahmureală este un fel de mic sevraj, care se manifestă tot cu tremur, neliniște, ș.a.m.d. Creierul are nevoie în continuare de alcool. Cea mai mare greșeală pe care o fac românii este că, dimineața, primul lucru pe care-l fac este să bea tărie sau bere, ca să scape de acea stare de rău. Am pacienți care vin și-mi spun că la ora 06:00 au băut prima sută de grame de tărie, la ora 08:00 au mai băut încă una, iar la ora 10:00 deja sunt beți sau în stare de beție. În felul acesta se instalează dependența, care înseamnă, pe lângă sevraj la întrerupere, și instalarea toleranței. Dacă ești tânăr și te îmbeți când bei o bere, dacă bei în fiecare zi, după șase luni va trebui să bei două beri ca să te îmbeți, apoi trei, apoi un litru de vin, apoi unul de țuică. În felul ăsta se instalează dependența, iar în 15 ani se instalează și ciroza hepatică”, explică dr. Șarpe.
Oamenii recunosc foarte greu că au o problemă cu alcoolul, iar majoritatea vin la medic aduși de rude sau de prieteni. Din păcate, în lume nu există medicație care să te facă să nu mai consumi alcool absolul deloc. Medicația prescrisă de specialist te poate ajuta să nu mai ai chef de alcool, dacă tu deja vrei să renunți și simți că ai mai avea nevoie de sprijin.
„Dacă pacientul ia medicamente antialcool timp de două săptămâni, efectul rămâne timp de alte două săptămâni. După aceste două săptămâni, dacă mai consumă alcool, pacientului i se face rău, are stări de greață, se înroșește, are o stare generală proastă, iar dacă bea cantități mari se poate ajunge chiar și la deces. Ca să înceapă un astfel de tratament, pacientul trebuie să-și dorească. El este internat, i se dă medicația, i se dau cantități mici de alcool, ca să vadă pe propria piele care este efectul și mai apoi este lăsat acasă să continue tratamentul. O mare greșeală pe care o făceau aparținătorii persoanelor care au probleme cu alcoolul, soțiile în special, era aceea de a le pune pe ascuns bărbaților lor acest medicament în mâncare sau în băutură. Ceea ce este extrem de riscant, pentru că ei continuau să bea, iar asta poate duce la deces. Aceste medicamente sunt doar pentru cei care vor să se lase de alcool, dar simt că mai au nevoie de un ajutor! Sunt și pacienți care-și doresc ei înșiși să scape de această dependență, care realizează la un moment dat că au o problemă. De obicei, cei care au o problemă pierd controlul consumului de alcool, nu recunosc că au o problemă. Câteodată, pacientul este adus mai cu forța la medic, poate chiar este amenințat de către soție. Vine, dar dacă nu vine pentru că vrea el, șansele de reușită sunt aproape nule, pentru că primul pas este să accepți că ai o problemă.
Cercetătorii și-au dat seama că nu numai un pacient care face sevraj are probleme cu alcoolul, ci pur și simplu orice persoană care consumă alcool în cantități excesive își pune viața și sănătatea în pericol. De la orice cantitate de alcool ne putem pune viața în pericol. Dacă bei în fiecare zi, atunci este clar că începi să ai o problemă”, explică dr. Șarpe.
Medicii spun că problema cea mai mare este frecvența consumului de alcool. „Dacă bei în fiecare zi se va instala toleranța și va fi nevoie să bei cantități din ce în ce mai mari de alcool și în timp se va instala dependența. În majoritatea familiilor din România, cel puțin o persoană consumă alcool aproape zilnic. Alcoolismul are o componentă genetică importantă, putându-se transmite de la părinți la copii. Există anumite persoane care au în genele lor riscul de a dezvolta această afecțiune. Sunt anumite populații care au o predispoziție la a avea afecțiuni legate de consumul de alcool, iar noi, românii, cred că suntem o astfel de populație. Dependența de alcool este o afecțiune cronică. Afecțiunea cronică se caracterizează prin remisiuni și recăderi. În marea majoritate a cazurilor, atunci când o persoană este dependentă de alcool, se vorbește despre remisiune, pentru că există oricând riscul ca peste un an, sau cinci, sau chiar zece, să se reia consumul de alcool. Dacă un pacient a avut la un momentdat probleme cu consumul de alcool, atunci el niciodată nu va putea ajunge să fie un consumator în limitele largi ale normalului. Și dacă nu bea zece ani, dar la un momentdat va bea o bere, peste o săptămână va bea cinci-șase beri. Dacă ai probleme cu consumul de alcool, nu trebuie să mai consumi alcool niciodată. Am avut pacienți care nu au băut timp de cinci ani, dar după cinci ani s-au reapucat de băut și au luat-o de la capăt. În acei cinci ani tot s-a petrecut un lucru bun și anume faptul că ficatul a avut timp să se regenereze. Ficatul este organul care se regenerează cel mai repede, dacă-i dai libertate, liniște și un regim alimentar corect. Eu sunt de părere că dacă trebuie să renunți la consumul de alcool, trebuie să renunți definitiv, nu treptat”, afirmă medicul psihiatru Marcel Șarpe.
Potrivit acestuia, o problemă deosebit de gravă, pe care a observat-o la cabinetul său în rândul tinerilor, este consumul de substanțe stupefiante. S-ar părea că în rândul tinerilor și chiar a liceenilor, consumul de substanțe stupefiante a devenit o modă. Una care are consecințe fatale.
„Din ceea ce am observat la cabinetul meu, în ziua de astăzi, printre tineri, mi se pare că problema legată de consumul de alcool a început să nu mai fie atât de frecventă, cum este în rândul adulților. La tineri încep să apară alte probleme, în special legate de consumul de substanțe stupefiante, din păcate unele dintre ele chiar legale. Sunt foarte mulți tineri care vin și-mi povestesc că la balul bobocilor, de exemplu, nu se mai bea alcool ca pe vremea noastră. Berea nu mai este la modă între tineri acum. La modă sunt etnobotanicele. Etnobotanicele sunt niște substanțe extrem de periculoase. Dacă un dependent de alcool va deceda, probabil, în jurul vârstei de 50-60 de ani, un tânăr care începe să consume substanțe stupefiante nu va ajunge la vârsta de 40 de ani. Dacă vorbim de drogurile ilegale, acolo situația este și mai gravă, instalându-se o dependență și fizică, și psihică, și se moare până la urmă de supradoză. Problema este că nici noi, medicii, nu știm exact substanțele care sunt în ele, iar aceste susbtanțe fac foarte mult rău din punct de vedere fizic organismului. Sunt tineri care la 25 de ani, datorită consumului de aceste substanțe, au ajuns să aibă probleme cardiace severe. Se vorbește că s-ar băga inclusiv otravă de șoareci în aceste substanțe. Se pare că statul încearcă să oprească acest consum de substanțe, dar este foarte greu să interzici sute de substanțe necunoscute. Psihoterapia este cea care dă randament în tratarea unor astfel de dependențe, dar, din păcate, în România avem foarte puține centre pentru așa ceva”, spune dr. Șarpe.
Tot în rândul tinerilor, medicul psihiatru Marcel Șarpe a sesizat o creștere alarmantă a numărului de dependenți de jocurile de noroc. „O altă mare problemă în rândul tinerilor este dependența de jocuri de noroc. Asta îl face pe tânăr să ajungă să-și riște viața și să moară de la 30 de ani, după ce a vândut tot din casă sau și-a amanetat tot din casă, iar într-o țară săracă, cum este România, cel mai bine se vinde religia, alcoolul, stupefiantele și jocurile de noroc. După cum vedeți, orașele s-au umplut de cazinouri pentru că omul, fiind sărac, speră că dacă va merge acolo se va îmbogăți. Nimeni nu se îmbogățește la jocurile de noroc. Am auzit că tinerii ajung să piardă și câte 50 de milioane într-o seară. Iei salariul și într-o seară te duci și ți-l pierzi pe tot, apoi începi să-ți amanetezi telefonul, mașina, aurul, etc.
S-a demonstrat că, din punct de vedere biologic, se activează aceleași zone din creieri, indiferent despre ce fel de dependență vorbim. Depedența are la bază aceleași dezechilibre biologice. Am avut pacienți la care nu te-ai aștepta vreodată să aibă probleme cu alcoolul, sau vreo altă dependență. Dependențele au componentă genetică importantă și nu iartă pe nimeni. Nu iartă nici o categorie socială.
Dacă un om simte nevoia să meargă să bea, înseamnă că a găsit în acest consum de alcool o metodă de a face față stresului. Dacă i se spune de către cei din jur că are o problemă și a început să consume prea mult alcool, deja înseamnă că trebuie să meargă la medic. Dacă un singur om din familia ta, sau o persoană apropiată ție, îți spune că ai început să ai probleme cu consumul de alcool, trebuie să ceri ajutor pentru că ai intrat pe calea dependenței. Dacă un om simte că a pierdut controlul asupra consumului de alcool și nu se poate opri la a bea doar o bere, când merge la restaurant, deja este pe calea dependenței și trebuie să ceară ajutor. Dacă ai ajuns să fii dependent, nu poți face față singur și ai nevoie de ajutor”, spune psihiatrul Marcel Șarpe.