Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea ANGAJEAZĂ ambulanțier

0
1423

Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de ambulanțier I. Potrivit anunțului oficial, candidații trebuie să aibă cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România, să cunoască limba română, scris și vorbit, să aibă vârsta minimă reglementată de prevederile legale, să aibă capacitate deplină de exercițiu, să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate să îndeplinească condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: diplomă bacalaureat sau diplomă absolvire liceu; 3 ani vechime ca şofer autosanitară I: diplomă de absolvire a cursului de ambulanţier conform ordinului ministerului sănătăţii; deţine permis conducere categoriile B şi C.

Concursul se va organiza conform calendarului următor: 29 august 2018, ora 10.00: proba scrisă; 31 august 2018, ora 10.00: proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul instituţiei din Focşani, str. CuzaVodă nr. 50-52, judeţul Vrancea, tel. 0237238840.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here