VRĂJITORIE: pietre și o bucată de carton în loc de lanț și inel din aur

0
1117

O femeie de 40 de ani, din judeţul Argeş, va fi judecată la Judecătoria Focşani pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Conform rechizitoriului, fapta a fost comisă în aprilie a.c., iar victima a fost o persoană din judeţul Vrancea, care la momentul respectiv se afla în Piaţa Moldovei din Focșani. Anchetatorii au stabilit că inculpata a indus în eroare o femeie, dându-i acesteia, împachetate într-un material textil de culoare bleu, pietricele şi o bucată de carton în locul unor bijuterii din aur, respectiv un lănţişor cu cruciuliţă şi un inel. Aceste bijuterii i-au fost puse la dispoziție inculpatei, anterior, în vederea realizării unui descântec pentru dezlegare de farmece.

Persoana vătămată a fost abordată de inculpată, aceasta din urmă spunându-i că este frumoasă. Cele două au intrat în discuţie, iar inculpata a întrebat-o pe persoana vătămată dacă are pe cineva în familie care se numeşte Maria. Persoana vătămată i-a spus inculpatei că are o rudă în Italia cu acest nume. Profitând de răspunsul primit, inculpata i-a spus persoanei vătămate că ştie cu certitudine că rudei sale i s-au făcut farmece şi că i s-a pus argint viu în casă. În continuare, inculpata i-a spus persoanei vătămate că ea este cea care îi poate vindeca ruda printr-un descântec, adăugând că pentru a avea efect are nevoie de toate bijuteriile sale.

Inculpata a adăugat că acestea trebuie să fie puse într-o batistă şi lângă ele trebuie pusă şi o bancnotă cu o valoare cât mai mare. Fără să stea pe gânduri, persoana vătămată şi-a dat bijuteriile jos, le-a pus într-o batistă şi alături de ele a pus şi o bancnotă de un leu. Nemulţumită de sumă, inculpata a spus că este nevoie de o bancnotă cu o valoare mai mare, pentru că altfel descântecul nu va mai avea efect. După ce bancnota a fost schimbată, inculpata a pus batista cu bunurile în mâna victimei şi a început să spună aşa zisul descântec. La final, într-o fracţiune de secundă, ea a pus bunurile în buzunar şi a pus în mâna femeii un alt material, identic, în care erau pietricele şi o bucată de carton. Inculpata i-a cerut părţii vătămate să pună bunurile la betelia pantalonilor şi să nu le scoată de acolo până când nu va ajunge acasă, totul pentru ca ea să aibă timp să se facă nevăzută.

Ghinionul inculpatei a fost acela că prin zonă erau şi politişti de la Biroul de Investigaţii Criminale de la Poliţia Focşani, care au auzit discuţia dintre cele două şi şi-au dat imediat seama de intenţiile femeii din Argeş. Deşi i s-a spus că este o victimă, persoana vătămată a refuzat să rămână la faţa locului. Aceasta a revenit ulterior, cel mai probabil după ce a ajuns acasă şi a văzut că în loc de bijuterii primise nişte pietricele.

Poliţiştii au găsit bunurile asupra inculpatei şi astfel persoana vătămată şi-a recuperat prejudiciul de aproximativ 2.000 lei. De asemenea, s-a mai stabilit că femeia a venit în Vrancea împreună cu concubinul şi fiul ei, primul spunând că nu ştie nimic despre activitatea infracţională a acesteia. La audieri, ea a recunoscut fapta aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu. Metoda folosită de femeia din Argeş este cunoscută drept metoda “ghicitului” şi a făcut destul de multe victime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here