O focșăneancă ce s-a dat drept POLIȚISTĂ pe litoral, reținută pentru furt și înșelăciune

0
2082

O femeie în vârstă de 44 de ani, din municipiul Focșani, bănuită de săvârșirea unor infracțiuni de furt și înșelăciune pe litoral, a fost identificată și reținută de polițiștii constănțeni. Presa locală scrie că, potrivit anchetatorilor, în data de 30 iunie, în jurul orei 14:25, persoana în cauză ar fi sustras un telefon mobil, din camera unui complex hotelier, din stațiunea Eforie Nord, aparținând unei femei, de 34 de ani, din Timișoara. Ulterior, la data de 7 august, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Eforie au fost sesizați despre faptul că aceeași persoană, de 44 de ani, folosindu-se de calitatea mincinoasă de poliţist detașat la Poliţia stațiunii Eforie, a solicitat şi primit de la o femeie, de 71 de ani, din stațiunea Eforie Nord, 350 lei – sumă reprezentând despăgubiri pentru prestarea unor servicii de curățenie și zugrăvit, desfășurate de un bărbat, la domiciliul bătrânei, bani pe care acesta nu i-ar fi primit.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii constănțeni au stabilit faptul că, în perioada iulie – 7 august, femeia în cauză a solicitat și primit, în repetate rânduri, 2860 lei de la persoana vătămată, aceasta fiind indusă în eroare, în locuinţa sa, prin folosirea calităţii mincinoase de poliţist detașat la Poliţia staţiunii Eforie. Suma solicitată de persoana în cauză ar fi constituit aşa-zisa contravaloare a taxelor și cheltuielilor judiciare, despăgubiri pentru prestarea serviciilor de curăţenie şi zugrăvit, desfășurate de bărbat, la domiciliul bătrânei.

În urma cercetărilor, lucrătorii din cadrul Poliției stațiunii Eforie au identificat-o pe suspectă, în persoana unei femei, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Focșani, județul Vrancea, bănuită de comiterea faptelor. Cea în cauză a fost reținută pe o perioadă de 24 de ore, aceasta fiind depusă în C.R.A.P. al IPJ Constanța, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu propunerea de arestare preventivă.

Articolul inițial pe https://bit.ly/2M7abmF

Sursa:  www.ctnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here