Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Fotbal județean – Alegeri la Asociația Județeană de Fotbal Vrancea, la 5 septembrie!

La Asociația Județeană de Fotbal Vrancea vor avea loc alegeri la 5 septembrie 2018, în adunarea generală extraordinară a Asociației convocată pentru ora 11,00. Aceasta este hotărârea din 1 august a Biroului Executiv al AJF luată în ”în conformitate cu art. 28 din Statut” care prevede că ”Adunarea Generală a AJF este statutar constituită şi poate lua decizii valabile în prezenţa a 2/3 din numărul delegaţilor cu drept de vot desemnaţi de membri afiliaţi să participe la aceasta. Dacă nu se întruneşte cvorumul prevăzut (mai sus, n.n.) în termen de cel mult două ore de la deschiderea lucrărilor, Adunarea Generală a AJF se va desfăşura în ziua următoare, în acelaşi loc şi la aceeaşi oră. În aceast caz, adunarea se va desfăşura şi va putea lua decizii valabile indiferent de numărul delegaţilor cu drept de vot desemnaţi de membrii afiliaţi, cu excepţia situaţiilor în care pe ordinea de zi se află unul din următoarele puncte: modificări ale Statutului AJF; alegerea sau revocarea preşedintelui AJF; excluderea unui membru afiliat; dizolvarea AJF”.

Pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare se vor afla alegerea președintelui ”conform art. 36 din Statut”, alegerea vicepresedinților ”conform art 36 din Statut”, alegerea membrilor Comitetului Executiv ”conform art. 32 din Statut”.

Dosarele de candidați pot fi depuse la AJF Vrancea până la 15 august ora 18,00.

Ordinea de zi a adunării, așa cum a fost aprobată de Biroul Executiv: ”1. Apelul participanților; 2. Constituirea Cvorumului; 3. Cuvantul Președintelui; 4. Alegerea a 3 membri pentru întocmirea Procesului verbal; 5. Alegerea comisiei de numărare si validare a voturilor, compusa din 3 membri; 6. Alegerea Președintelui AJF Vrancea pentru următorii 4 ani; 7. Alegerea membrilor Comitetului Executiv pe secțiuni; Alegerea Vicepresedinților; 9. Emiterea și aprobarea Hotărârilor Adunării Generale Extraordinare din 05.09.2018”.

Biroul Executiv al AJF Vrancea a stabilit și Comisia de validare a candidaturilor pentru funcțiile de președinți, vicepreședinți și membrii Comitetului Executiv care va fi alcătuit din Adrian Toni Neacșu – președinte, Bogdan Nechita, vicepreședinte, Viorel Boștiog, membru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?