Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

AOAR susţine lansarea unui dialog public pentru un consens privind salariul minim în sectorul privat

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România susţine lansarea unui dialog public prin care asociaţiile patronale şi cele sindicale să ajungă la un consens referitor la stabilirea sau eliminarea salariului minim pentru sectorul privat, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES. „Apreciem ca obiectivă iniţiativa domnului ministru Teodorovici în legătură cu importanţa fixării sau nu a unui salariu minim în sectorul privat, luând în considerare realităţile structurii economice şi diferenţele de productivitate între diverse sectoare. În contextul diferenţelor salariale existente între diversele regiuni ale ţării, eliminarea salariului minim ar putea fi un factor ce poate stimula crearea de noi locuri de muncă în zone mai puţin atractive, în principal din cauza lipsei infrastructurii”, se menţionează în comunicat.

În cadrul analizelor şi discuţiilor vizând eliminarea sau menţinerea salariului minim obligatoriu în sistemul privat, AOAR propune evaluarea posibilităţii adoptării unui salariu minim orar şi nu lunar, „ceea ce ar corespunde realităţii unei economii marcate de variaţii ale cererilor de pe piaţa internă şi internaţională”. AOAR apreciază că specializarea şi dezvoltarea serviciilor care asigură o valoare adăugată crescută poate fi stimulată prin introducerea aplicării legale şi nu prin calcule aritmetice (salariu lunar împărţit la 160 de ore) a salariului minim orar, permiţând astfel o flexibilizare normală a costurilor cu forţa de muncă şi o creştere a competitivităţii companiilor.

Continuarea pe https://bit.ly/2vqsARC

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?