VIDEO și GALERIE FOTO: Adolescent de 15 ani, ÎNECAT în Putna

0
6581

Un adolescent în vârstă de 15 ani, din Panciu, a murit duminică după amiază, după ce s-a înecat în râul Putna, pe raza comunei Bolotești, în apropierea unui pod dezafectat. Potrivit martorilor, băiatul se afla la scăldat împreună cu mai mulți copii. La un momentdat, el a dispărut sub apă, fiind tras de curenții de la baza podului. Un pescar a fost cel care a observat cele petrecute și a început să strige după ajutor.

Martorii mai spun că după aproximativ 10 minute, trupul băiatului ar fi ieșit singur la suprafață, iar o femeie care se afla în zonă a intrat în râu și l-a tras la mal. „L-am auzit pe omul ăla cum băga bățul de undiță după el, ca să-l găsească, și striga să vină cineva, dar n-avea cine, că erau numai copii. Am venit și noi să vedem ce s-a întâmplat și ne-a zis că s-a înecat un copil acolo. Stând aici, am văzut cum l-a ridicat apa și m-am dus și l-am scos. Zic că a stat vreo zece minute sub apă. Era la scăldat cu încă vreo doi copii, unul de vreo nouă ani și celălalt de zece”, a povestit femeia care a tras trupul băiatului la mal.

Un echipaj SAJ a intervenit la fața locului pentru acordarea de prim ajutor. În sprijinul personalului medical s-a deplasat și o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani.

După aproximativ o oră, timp în care băiatului i-au fost aplicate manevre de resuscitare, medicii au declarat decesul. „Din păcate, nu am mai avut ce face. I s-au făcut aproape o oră manevrele de resuscitare, din păcate fără rezultat. Am declarat decesul”, a spus medicul Laurențiu Albiș, din cadrul SAJ Vrancea. La fața locului a ajuns și mama băiatului mort, care s-a așezat în genunchi, în apropierea cadavrului, și a început să plângă. Ea a fost consolată de o polițistă.

În cauză se vor efectua cercetări pentru moarte suspectă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here