Cercetașii de la Centrul Local Cascada Putnei – Tulnici, împreună cu cercetașii de la Centrul Local Valea Lupului Iași au petrecut câteva zile minunate în munții Vrancei. Cercetașii au participat la ateliere de cunoaștere și la activități de tir cu arcul, sub îndrumarea unor cercetași militari, dar și la o excursie pe jos între localitățile Tulnici și Negrilești.
În localitatea Negrilești, cei aproximativ 50 de cercetași și lideri au fost primiți cu o deosebită ospitalitate de Nelu Popa care cu răbdare și entuziasm le-a arătat celor prezenți modalitatea, specifică zonei, de preparare a cașului afumat. Cercetașii tulniceni au fost însoțiți în aventura lor de liderii: Mengher Maricica, Sbîrciog Zela și Pătrunjel Marian. De menționat este faptul că cercetașii prezenți la această instrure fac parte din mai multe ramuri: castorași, lupișori, temerari și exploratori.