Fotbaliștii seniori ai CSM Focșani 2007 continuă seria jocurilor amicale, întreruptă de partida oficială din Cupa României, de miercuri, 1 iulie și câștigată cu 7-1 în fața câștigătoarei Cupei și campioanei Vrancei, Sportul Ciorăști. În meciul de Cupă, jucătorii antrenați de Vasile Burgă și Adrian Toma au arătat poftă de joc, au avut o prestație peste cea din jocul de pregătire cu Aerostar Bacău de sâmbăta trecută, ceea ce confirmă că echipa se află în creștere de formă. Până la al doilea meci oficial, tot din Cupa României, de la 15 august, dar și după aceea până la începerea campionatului, cei doi antrenori vor lucra cu echipa punând accentul pe pregătitea tehnico-tactică. Un bun prilej de punere în practică a ceea ce au exersat la antrenamentele de pe Milcovul va fi meciul amical de astăzi, 4 august din deplasare, cu CSM Rîmnicu Sărat. În timp ce focșănenii au câștigat în cupă cu 7-1, rîmnicenii au trecut în turul al doilea cu 8-1. Dincolo de caracterul său de pregătire, partida care va începe la ora 10,30, va oferi, cu siguranță și un frumos spectacol sportiv oferit de două formații care, iată, marchează mult!