La data de 26 iulie a.c., ora 16.12, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mărășești au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras o piesă metalică de la un utilaj ce aparține unei societăți comerciale, care se afla pe marginea părții carosabile, în zona stației de epurare de pe raza localității.
Ieri (joi-n.r.), 2 august a.c., în urma investigațiilor efectuate, s-a reuşit identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei, un bărbat, de 53 de ani și un tânăr de 17 ani, ambii din orașul Mărășești. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Biroul de presă al IPJ Vrancea, 3 iulie