Luna aceasta se finalizează etapele de mobilitate în învățământ, astfel încât la 1 septembrie toate catedrele să fie ocupate iar pe 10 septembrie, când începe noul an școlar, elevii să aibă profesori la toate disciplinele. În această perioadă are loc detașarea în interesul învățământului, după ce, zilele trecute, au fost soluționate dosarele de continuitate.
Potrivit informațiilor furnizate de inspectorul Mihail Fâsan, responsabil cu mobilitatea personalului didactic în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea (IȘJ), au fost 46 de dosare de continuitate și se analizează 60 de dosare depuse pentru etapa de detașare în interesul învățământului. Cei interesați au putut depune dosare până pe 1 august, iar soluționarea cererilor este programată pentru 20 august.
Potrivit calendarului emis de Ministerul Educației Naționale, în intervalul 6-14 august are loc discutarea și soluționarea propunerilor pentru detașare în interesul învățământului în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, transmiterea listei cadrelor didactice detașate în interesul învățământului însoțite de acordurile acestora la inspectoratele școlare pentru eliberarea deciziilor, până pe 16 august.
Începând cu data de 20 august 2018, prioritate la ocuparea posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate, în toate ședințele de repartizare, precum şi după începerea cursurilor, au în ordine cadrele didactice titulare cu reducerea de activitate nesoluționată şi cadrele didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 81 din Metodologie.
Pe 21 august 2018 va avea loc repartizarea candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 7 (şapte) la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2018, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, având prioritate candidaţii care beneficiază şi de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2018-2019 în baza mediei de repartizare minimum 7 (şapte) la concursurile naţionale de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunile 2017 şi/ sau 2016, respectiv 2017, 2016, 2015 şi/ sau 2014 pentru învăţători/ institutori/ profesori pentru învăţământ primar, în condiţiile art. 81 şi 85 din Metodologie.
Pe 22 august are loc stabilirea prelungirii duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2018-2019, pentru cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, în baza mediei de repartizare minimum 5 (cinci) obţinute la concursurile de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunile 2017 şi/ sau 2016, respectiv 2017, 2016, 2015 şi/ sau 2014 pentru învăţători/ institutori/ profesori pentru învăţământ primar, pentru finalizarea
Ciclului primar la aceeaşi clasă de elevi, conform prevederilor art. 81 și 85 din Metodologie.
În perioada 6-24 august 2018 se depun dosare pentru atribuirea orelor vacante/ rezervate în regim de plata cu ora/ cumul personalului didactic titular la nivelul unităților de învățământ, prin decizie a directorilor unităților de
învățământ și acordarea avizului pentru încadrare în regim de plata cu
ora/ cumul personalului didactic titular din alte unități de învățământ, personalului didactic asociat și personalului didactic pensionat, pe baza rezultatelor obţinute la interviu.
Pe 22 sau 23 august va fi ședință publică pentru repartizarea candidaților care au susținut examenul de titularizare în anul 2018 și au obținut note cuprinse între 5 și 7.
Concurs de suplinire în învățământ pe 28 august
În intervalul 22-24 august se vor depune cereri pentru susținerea examenului de suplinire, care va avea loc pe 28 august. Trebuie spus faptul că cei care au candidat la examenul național de titularizare și nu au obținut minim nota 5 nu trebuie decât să formuleze o cererea pentru înscrierea la examenul de suplinire, în timp ce ceilalți candidați trebuie să depună dosar din care să reiasă nivelul de studii, dar și un cazier curat. Menționăm că aspiranții la un post de profesor de religie trebuie să aibă la dosar și o adeverință de binecuvântare, emisă de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei fără de care nu pot participa la concurs.
Candidații care nu au susținut inspecție la clasă, dar vor fi repartizați pe posturi vor avea la dispoziție 30 de zile de la începerea anului școlar să susțină inspecția la clasă, timp în care vor funcționa la pata cu ora, după care vor încheia contract de muncă cu unitatea de învățământ unde vor preda în anul școlar 2018-2019.
Trebuie cunoscut faptul că informații legate de managementul resurselor umane pot fi aflate la adresa http://mruisjvn.weebly.com/
Lista cu cadrele didactice care beneficiază de continuitate AICI!