Punct de vedere: Dușmănia dintre frați…începe din copilărie?

M-am hotărât să scriu acest articol pentru că foarte des aud în jurul meu expresii de genul: „mama îl iubește mai mult pe fratele meu“, „părinții au decis să-i dea casa surorii mele“, „ai mei l-au ajutat mai mult pe fratele meu“….așa că am vrut să dau puțin de gândit celor care citesc acest articol. Eu sunt singură la părinți și tare bine e. La cât de geloasă sunt, cred că mă băteam zi de zi cu sora sau fratele. Cred că plângeam zi de zi când auzeam cum părinții mei mai spun altcuiva „te iubesc, copilul meu“. Poate că de asta și sunt așa geloasă și alintată, pentru că am fost sigură la părinți și știam că totul mi se cuvine doar mie. Tot, adică iubirea lor e doar a mea, atenția lor e doar către mine, tot ce au îmi dau mie și tot ce simt, simt pentru mine. Pentru că în curând voi deveni mămică, mă gândeam cum ar fi să am doi sau trei copii? Oare aș ști să nu fac diferențe între ei, să îi țin uniți și la bătrânețe să mă iubească toți în mod egal, fără să fi supărat pe vreunul dintre ei de-a lungul vieții? Eu cred că părinții își iubesc copiii diferit, dar cine poate măsura iubirea pe care o resimt ei, copiii, încât să pară egală?

Cum poate un părinte împărți iubirea în mod egal dacă iubirea nu are unitate de măsură? Eu cred că ne naștem egoiști, pentru că nimănui nu îi convine să împartă ceva de-al lui, cu altcineva. Egoismul dispare când începi să gândești, să faci comparații, să faci asocieri, să crească în tine sămânță de compasiune, de milă, de iubire față de cel aproape…dar toate astea apar și se dezvoltă în timp. Și oare felul cum tu începi să te dezvolți pentru aceste calități, trăiri, sentimente, este influențat de felul cum s-au purtat părinții cu tine în copilărie? Sigmund Freud a fost primul dintre psihologii care au observat să poziția copilului în șirul fraților și surorilor sale are o mare însemnătate pentru viața lui viitoare. Practic, caracterul unei persoane se formează și în funcție de câți frați are, ce diferențe de vârstă sunt între ei și locul pe care părinții i l-au oferit atunci când s-a mărit familia. Părinții greșesc mult, pentru că fac comparații între copiii: „sora ta e mai conștiincioasă decât tine“, „sora ta și-a găsit un serviciu mai bun, vezi dacă a învățat mai bine?“ „fratele tău e mai calculat și cerebral, nu îndrăgostită ca tine“ și fac diferențe: „pentru că el e mai aproape de mine și o să mă aibă în grijă, îi voi da lui casa“, „pentru că sora ta a fost mai necăjită, o ajutăm mai mult pe ea“.

Părinții greșesc în momentul în care nu se pun în locul copiilor. Să încerce să-i înțeleagă și să-i ajute să accepte un alt membru în familie. Să împartă în mod egal, tot ce se poate măsura. Și ce nu se poate măsura, să estimeze corect. Mai e o problemă care mă deranjează la părinți. De ce sunt iubiți mai mult copiii care își vizitează părinții mai rar? Cunoaștem toți astfel de cazuri! Un copil plecat în afara țării își sună mama o dată pe săptămână. Și o vede o dată pe an. E drept, de 3 ori pe an, trimite niște pachete cu dulciuri și haine, dar de ce părintele îl iubește mai mult decât pe cel care îi e aproape zi de zi și vorbește zilnic cu el? Oare dorul te face să faci diferența asta? Oare e corect ca cel de lângă tine, săritor la orice oră, să se simtă marginalizat în momentul în care tu ca părinte îi spui: „E normal să mă ajuți, că stai lângă mine. Doar nu vine sora ta din Spania să mă ajute“. Acel părinte s-a gândit că poate acest copil care e lângă ea, și poate e mai amărât, nu a plecat în altă țară pentru că simțea să fie aproape de părinți? Poate a renunțat la un viitor mai bun, tocmai din acest motiv…de a rămâne alături de părinții bătrâni.

Ca părinte, nu e ușor deloc să poți menține o bună armonie între frați. E nevoie de răbdare, înțelegere, realism, mult discernământ. Dar până la urmă și părinții au fost la rândul lor copii și totul pleacă din copilăria lor. Deci e ca un cerc…doar că poți fi destul de matur să ieși un pic din acel cerc, să privești din exterior și să nu te comporți așa cum s-au comportat alții cu tine. Vă dau temă…temă pentru acasă…pentru casa voastră…puneți-vă voi întrebări și dați-vă tot voi răspunsuri. Am vorbit cu mame, cu copii, cu fratele cel mic și sora cea mare și personal, am tras o concluzie pe care o să v-o spun lunea viitoare.