Duminică, 29 iulie a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea vor asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică în zona Mausoleului Mărăşeşti, pe timpul desfăşurării ceremonialelor militare dedicate ”Zilei Imnului Național”.
Jandarmii vrânceni vor participa și cu un pluton de defilare la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Militară Focşani în colaborare cu organele administraţiei publice locale la Mausoleul Mărăşeşti.
Facem apel la cetăţenii judeţului Vrancea să înţeleagă însemnătatea acestui eveniment şi să aibă un comportament civilizat pentru a preîntâmpina orice tulburare a ordinii şi siguranţei publice.
Vă asigurăm că Jandarmeria îşi desfăşoară activitatea în interesul cetăţenilor, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii. De asemenea, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul forţelor de ordine sau să apeleze la numărul unic de urgenţă 112.
Jandarmii sunt prezenţi la datorie, oferind siguranţă şi încredere!
Purtător de cuvânt IJJ Vrancea
Maior Petrea George