Personalitate importantă a istoriei naționale, generalul Arthur Văitoianu și-a găsit liniștea bătrâneților la doi pași de Focșani, bineînțeles până au venit la cârma țării tovarășii comuniști. Cele câteva zeci de hectare deținute de bătrânul general în podgoria de la poalele Deleanului, în liniștita comună vrâncenească, cea cu nume atât de hazliu, Vîrteșcoiu, au reprezentat și acestea un motiv suficient pentru comuniști să-l persecute și să-l includă în categoria chiaburească a exploatatorilor de pământ și forță de muncă, aspect concretizat și cu o internare la unul dintre penitenciarele consacrate din țară ale regimului, cu toate că dovezi în acest sens nu au fost depistate pe site-ul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, unde se păstrează arhivate electronic fișele matricole penale din acea perioadă.
Despre viața vestitului general se poate afla că a venit pe lume în anul 1864 la Ismail în sudul Basarabiei, din acest motiv fiind numit mult mai târziu guvernator și comisar al Basarabiei. Tatăl era neamț pur sânge, iar mama, Maria Missir, era cu siguranță, după rezonanță, de origine armeană și nu este exclus să fi avut legături cu puternica comunitate armenească din orașul nostru.
În anul 1890 s-a căsătorit cu Olga Ciornei de prin județul Râmnicu Sărat, deci destul de aproape de Focșani, din care căsnicie au rezultat patru fete (Silvia, Alisa, Olga și Maria și un băiat Teodor), în amintirea bunicului acestuia. Cursurile școlare le-a efectuat între anii 1872-1882, a intrat la Școala Militară și apoi la cea de Artilerie și Geniu. În anul 1908, o dată cu încredințarea comenzii Regimentului 10 Dorobanți Putna de la Focșani, era deja colonel, iar 7 ani mai târziu ajungea general de brigadă. Are rezultate modeste în operațiunea diversionistă de la Flămânda, apoi gustă din plin înfrângerile de la Neajlov și Argeș (1916), dar în anul 1917 este avansat general de divizie, fiind deosebit de apreciat de către Averescu, alături de care obține strălucita victorie de la Mărăști.
La sfârșitul anului 1919 este desemnat să formeze Guvernul și din această calitate organizează primele alegeri din România desfășurate pe bază votului universal. Până în anul 1940, când s-a retras din politică, iar soția a decedat, a ocupat diferite poziții importante, de ministru, vice prim-ministru, ministru secretar de stat etc. Cu toate acestea sau poate din acest motiv, al implicării sale politice, regimul comunist nu l-a iertat și pe lângă arestare i-a confiscat toate bunurile, printre care și cele 20 de hectare de la Vârteșcoiu, pe care i le-a comasat inițial, oferindu-i spre compensare o suprafață egală la poalele Măgurii Odobeștilor, în Jaristea.
Generalul nu a mai apucat să-și vadă noua proprietate, întrucât bătrânețile și decesul, din 1956, l-au împiedicat în acest sens. Via de la Jariștea s-a pierdut și aceasta în hățișul actelor de confiscare ale salbaticelor vremuri comuniste (HCM 115/1959), iar urmașii s-au trezit săraci lipiți pământului. Despre restituirea legală și obligatorie a acestei mici averi în folosul moștenitorilor ar fi bine să se ocupe și să se pronunțe comisiile abilitate de lege, dacă nu au făcut -o deja, așa ca pentru memoria generalului, care se odihnește la loc de cinste în cripta sa din Mausoleul de la Mărăști.
Nu în ultimul rând, ar trebui ca strada care îi poartă numele și casa în care a locuit, ambele din comuna Vârteșcoiu, să devină mai cunoscute decât sunt în prezent și, de ce nu, chiar o stradă de la Focșani nu ar fi rău să se intituleze într-un viitor apropiat după acest nume ilustru. Măcar atât să se facă pentru acest erou, dacă nu este un efort foarte mare…
Florin DÎRDALĂ
Arhivele Naționale Vrancea
