Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Mândrești, a ajuns luni la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean, după ce între el și nepotul său ar fi avut loc o altercație. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean de Urgență Focșani, bărbatul a suferit contuzie sterno-toracică și a fost internat în cadrul secției Chirurgie pentru îngrijiri medicale. Potrivit reprezentanților IPJ Vrancea, polițiștii au fost sesizați luni prin apel 112 cu privire la scandal, însă victima nu a dorit să depună plângere pentru lovire.
Tot ca urmare a unei agresiuni, la Spitalul Județean de urgență Focșani a mai ajuns, tot luni, și o femeie în vârstă de 35 de ani, din comuna Dumitrești. Femeia s-ar fi prezentat la UPU la o zi distanță după ce soțul ar fi agresat-o. Ea a fost internată în cadrul secției Chirurgie Generală, pentru îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe.