Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Concurs pentru admiterea în magistratură; în Vrancea sunt vacante două posturi de procuror

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat organizarea, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii (INM), a concursurilor de admitere în magistratură și de admitere la INM. Concursul de admitere în magistratură se va desfășura în perioada 10 iulie – 16 octombrie, iar cel pentru admiterea la INM în perioada 10 iulie – 30 octombrie a.c.

Concursul de admitere în magistratură se organizează pentru ocuparea unui număr de 31 de posturi de judecător la judecătorii și 30 de posturi de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii. Conform informării postate pe site-ul INM, distinct de posturile scoase la concurs, a fost aprobată lista posturilor de judecător (35) și procuror (25), în privința cărora Plenul poate dispune suplimentarea posturilor ce au fost scoase la concurs.

Candidații vor susține pe data de 9 septembrie a.c. proba scrisă eliminatorie, tip grilă, de verificare a cunoștințelor juridice la materiile drept civil, drept procesual civil, drept penal și drept procesual penal. Apoi, pe 23 septembrie, cei care vor trece de prima probă vor susține un test de verificare a raționamentului logic, urmând ca în perioada 6-14 octombrie candidații să susțină interviul. La acest concurs nu se poate înscrie orice persoană, ci doar cele care au cel puțin 5 ani vechime în specialitate.

În ceea ce privește lista posturilor scoase la concurs, la judecătoriile din județul Vrancea nu este niciun post disponibil. La posturile de procuror propuse pentru concursul de admitere în magistratură, în Vrancea sunt două posturi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu.

Nici pe lista suplimentară nu sunt posturi de judecător disponibile în Vrancea, în timp ce pe lista posturilor de procuror, pentru care se poate dispune suplimentarea, apare un post la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani.

Mai multe posturi pentru admiterea la INM

Concursul de admitere la INM se organizează pentru ocuparea unui număr de 300 de locuri de auditori de justiție, dintre care 170 sunt alocate pentru ocuparea funcției de judecător și 130 pentru ocuparea funcției de procuror. La finalizarea primului an de studii, auditorii de justiție vor opta, în ordinea mediilor și în raport cu numărul posturilor, pentru funcția de judecător sau procuror.

Candidații la concursul de admitere la INM vor susține pe data de 9 septembrie a.c. o probă scrisă eliminatorie, tip grilă, de verificare a cunoștințelor juridice la materiile drept civil, drept procesual civil, drept penal și drept procesual penal. Apoi, pe 23 septembrie, urmează testul de verificare a raționamentului logic, iar în perioada 15-28 octombrie a.c., cei care vor ajunge până la final vor susține interviul.

În anii anteriori, numărul persoanelor, inclusiv din Vrancea, care s-au înscris la concursurile organizate de INM a fost destul de mare. Multe dintre acestea nu au reușit însă să treacă de toate probele și să devină astfel magistrați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?