Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că este nevoie de finalizarea evaluării pagubelor produse de inundaţii, evidenţiind totodată că este necesară o schimbare de optică, în sensul de a se pune accent pe prevenire. „Deşi am primit veşti bune de la meteorologi, avem în continuare în atenţie situaţia provocată de inundaţii. Am discutat cu colegii mei miniştri. Este nevoie de finalizarea evaluării pagubelor şi măsuri de intervenţie pentru remedierea acestora. De asemenea, (…) avem nevoie de o schimbare de optică, în sensul de a pune accent pe prevenire. Şi în acest sens am stabilit, împreună cu miniştrii, câteva direcţii de acţiune”, a spus Dăncilă, în debutul şedinţei Executivului. Ea a spus că va merge pe teren pentru a verifica modul în care au fost puse în aplicare măsurile pentru sprijinirea oamenilor afectaţi de inundaţii. „Am mers alături de oameni atunci când au fost afectaţi de inundaţii. Voi merge şi de acum încolo pe teren, pentru că vreau să verific cum au fost puse în aplicare măsurile luate pentru sprijinirea lor şi, în acelaşi timp, de ce au nevoie pentru ca să poată reveni la normal”, a afirmat Dăncilă.